Cum să găsești iubirea, spune mulțumesc (joc de cuplu)

,

De cele mai multe ori ajungem să le povestim prietenilor, familiei și uneori chiar psihoterapeutilor, tot ceea ce ne nemulțumește, tot ce ne supără și tot ceea ce nu mai suportam și tolerăm la persoana cu care suntem în relația de cuplu.

Unii dintre ei întradevăr realizează că nu sunt în relațiile potrivite, alții nici măcar nu își dau seama că ceea ce au ales nu echivalează cu ceea ce spun că își doresc, iar alții realizează că per ansamblu lucrurile sunt înregulă dar se plâng pentru că așa cred ei că e bine.

Și despre ultima categorie este vorba azi, cei care sunt într-o relație de iubire solidă, în care știu și realizează că au tot ceea ce alții ar considera idealul unei relații de iubire dar simt că ceva le lipsește și întradevăr le lipsește ceva, iar aceasta este mulțumirea de sine.

După cum bine ști chiar dacă uneori nu îți dai seama, faptul că ești într-o relație de cuplu cu actualul tau partener, nu reprezintă o întamplare, și reprezintă întradevăr o proprie alegere.

Dacă este o alegere bună sau rea, tu ști cel mai bine deoarece tu îți cunoști nevoile și standardele. Dar în același timp tot tu ești cel care poate schimba modul în care priveste lucrurile și tot tu poți schimba modul de a face lucrurile în relația ta, împlicit în viața ta.

Înplus de asta nu uita, că o relație solidă de cuplu reprezintă o alianță puternică pe care o construiești pentru ați fi mai bine în supraviețuire în doi de cât singur.

Puterea nemulțumirii

Există un accent mai predominant și bine înrădăcinat fața de altele, care subliniează că trebuie să îi spui partenerului cu care ești în relație de cuplu tot ceea ce te nemulțumește . Scopul find bine înțeles cel de a îmbunătați comunicarea și sentimentele dintre voi doi.

Este bine?
Da, dacă neplăcerile pe care le aveți sunt cauzate din faptul că partenerul nu știe că anumite acțiuni ale lui te deranjează sau dacă aveți o etapă în viață în care există o lipsă de timp pentru a rezolva într-o altă formă lucrurile.

Nu dacă neplăcerile pe care le aveți sunt cauzate de niște probleme bine cunoscute de amândoi și care duc la conflict mereu, și mai ales dacă acele nemulțumiri ști că nu pot fi modificate din diverse motive ce nu țin de voi.

De aceea atunci când tu își spui o nemulțumire referitoare la o anumită situație, persoanei cu care ești trebuie să fi atent-ă să nu cazi într-o capcană fără scapare.

Care e capcana? pai atunci când îți exprimi nemulțumirea pe care o ai, mulți cred că acel lucru sau acea persoană se v-a șschimba în ceea ce îți dorești și nimic nu are să te mai deranjeze. Asta se poate întampla, dar uneori până la următoarea problemă pe care o vei gasi.

Cum te v-a schimba nemulțumirea

Acest nou obicei te v-a face să începi să demarezi o vânătoare de probleme, defecte și nemulțumiri la adresa relației de iubire pe care o ai și desigur și la adresa persoanei cu care ești în aceasta. Iar neplacerea supremă atât și pentru tine dar și pentru cel de lângă tine este că odată pornit pe acest drum nu te vei mai opri.

Vei fi perceput exact ca un detector de probleme care începe să semnaleze orice semnal prinde la orizont, înplus de asta acest mod de a gândi te-va face să nu mai faci distincția între o problema serioasă și fleac rezultând într-o gestionare proastă a tuturor resurselor tale.

Iar punctul culminant a povești, va fi când persoana cu care ești în relație v-a alege să plece deoarece viața cu tine înseamnă numai oboseala, insatisfacție și nefericire.

Puterea mulțumirii

Deși nu prea discutat și desconsiderat, mulțumirea are un avantaj semnificativ în viața ta. Ea face ca relația ta de cuplu să devină mai stabilă și să vă aducă multă satisfacție amândurora.

Ceea ce multă lume nu realizează, este faptul că atunci când își doresc să își îmbunătățească relația de iubire pe care o au, trucul cel mai la îndemână și cu efecte rapide este utilizarea de afirmați, aprecieri și mulțumiri. Dacă ele vor fi folosite în momentul adecvat și pentru acțiunile dorite efectele pozitive nu vor aștepta să apară.

Cum se întamplă acest lucru? Pai nimic mai logic, dacă nemulțumirea tinde să îl facă pe cel care o primește să înceteze să mai acționeze datorită frici și secătuiri pe care o resimte, în schimb încurajările, laudele și mulțumirea îl vor face mai relaxat, mai motivat și mai atent să te facă fericit. Adică o persoană care se simte apreciată de partener-ă își va dori să îl facă încontinuare mulțumit deoarece modul în care îți arăți aprecierea îl v-a face și pe el să se simtă întradevăr bine.

Cum se oferă mulțumiri pentru a avea un real efec

Da, ca orice lucru practic nu te v-a ajuta doar intenția de bine, și v-a conta și modul în care o vei face pentru a obține întradevăr schimbarea dorită. Deoarece această acțiune presupune că persoana de lângă tine contează.

În primul rând trebuie să te gândești la ceea ce îți dorești și dacă acest lucru apare într-o formă în viața ta. Analizează bine când acest eveniment apare și ce îl face să apară. Odată apărut fi atent-ă și oferă mulțumirea.

Pentru a mă înțelege mai bine, am să îți dau un exemplu. Să zicem că îți dorești să ți-se ofere mai des o ceașcă de cafeă.

Ai analizat când îngeneral îți dorești această cafea și dacă primești ofertă de a bea una spontană sau doar când ceri.

hai să zicem că ajungi să primești doar când rogi pe cineva, odată ce ai primit-ceașca de cafea este momentul în care tu trebuie să mulțumești și să spui dece apreciezi acest gest.

Mulțumirea se face natural, ivocând motive sincere dar simple. ca ex:

– Îți mulțumesc pentru cafea deoarece simțeam că mi-se duce toată energia.
– apreciez că ți-ai facut timp pentru a-mi aduce acească cafea
– Merci, pacat că mie nu îmi eșe la fel de bună (în contextul în care nu faceți la aparat).

Cum te v-a schimba mulțumirea

Acest nou obicei te v-a face să începi să demarezi o cercetare de evenimente fericite, calitați, și aprecieri la adresa relației de iubire pe care o ai și desigur și la adresa persoanei cu care ești în aceasta. Iar placerea supremă atât și pentru tine dar și pentru cel de lângă tine este că odată pornit pe acest drum vei fi din ce în ce mai bun în a gasi mulțumirea.

Vei fi perceput-ă ca o persoană stabilă, împlinită și de nadejde. Atât persoana cu care ești în relație, dar și cei apropiați ție vor dori să petreacă cât mai mult timp în preajma ta, să îți ofere sprijinul lor, să te ajute în caz de nevoie și nu cel din urmă să îți ofere la rândul lor apreciere și mulțumire

Joc de cuplu

Mai jos urmează o activitate care se poate desfășura sub formă de activitate sau joc în cuplu.

Scopul acestei activitați este de a avea un moment de satisfacție împreună și pentru a vă consolida legătura.

Încearcă să alegi un loc și un moment ppotrivit în care aveți timp pentru o discuție, ar putea să fie în timpul unei mese de prânz sau cina la sfârșit de săptămână, poate să fie chiar și o dimineață mai prelungită la o cească de cafea-ceai sau chiar într-un moment când sunteți prinși în trafic împreună.

În cazul în care aveți copii puteți să îi antrenați și pe ei în această activitate, deoarece poate deveni chiar o activitate constructivă și placută de petrecere a timpului în familie.

Jocul îl poți începe spontan, punând o întrebare directă dar relaxată sau dacă sunteți fan activități împreună poți să îl înviți la o rundă de distracție.

Fiecare dintre voi trebuie să se gândească în mod sincer la trei motive pentru care este recunoscător în momentul de față că este în această relație de cuplu, cu acest partener. Odată ce ați găsit fiecare dintre voi acele trei aspecte încearcă să le redai într-un mod pozitiv, constructiv și apreciativ, poți să oferi raspunsul atât verbal cât și în scris.

Acest exercițiu poate fi facut și sub forma unei conversați, nu e neapărat să fie scris. Ambele variante au avantaje, scrisul pentru că vă puteți gândi în liniște la ceea ce doriți să transmiteți iar conversația pentru că puteți să oferiți mai multe informați.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu poti copia informatia de pe acest site