Despre Metamorfoze
Am decis să profit de acest site, care este un cadou, și să îl transform într-un jurnal de lectură. Uneori simt că merită să îmi notez impresiile despre anumite povești și că unele lecturi merită să fie cunoscute și de alții.
Provocarea mea
Așa că am lansat o provocare de un an:
să postez săptămânal câte o impresie despre cărțile pe care le-am citit.
Deviza mea în lectură
„Citește fără a da niciun ban”
Prin urmare, toate cărțile prezentate aici fac parte:
- din colecția mea,
- din colecțiile altora (împrumuturi, cadouri, biblioteci),
- și chiar unele… „recuperate” 😅
Scopul blogului
Scopul acestui blog este să văd dacă și cum poate crește un site fără reclamă și fără rețele de socializare.
Dacă ai ajuns aici, îți mulțumesc și sper să găsești ceva care să-ți stârnească curiozitatea.
Cele mai citite articole în primele două luni
Spre amuzamentul meu, unele dintre articolele scrise au avut ceva lipici la cititori:
Cărți audio la liber din februarie – o listă cu 19 titluri din februarie, gata de ascultat legal și gratuit;
Piatră, hârtie, foarfecă – un thriller modern cu succes la public;
Țintă mobilă – o anchetă scrisă acum 90 de ani, unde am lăsat și varianta audio a cărții;
Clătite cu căpșuni și dragoste – un romance modern, extrem de popular, care măcar îți provoacă foamea;
Seria Departamentul Q – investigații daneze deosebite, devenite celebre și datorită serialului Department Q de pe Netflix;
Seria Erika Foster – o detectivă cu anchetă clasică în Londra de azi.
