Metamorfoze

Sinopsis Vânător de noapte :

În miezul unei nopți toride de vară, inspectorul șef Erika Foster este chemată la scena unei crime. Victima, un medic, este găsită sufocată în pat, cu mâinile legate și capul băgat într-o pungă strânsă în jurul gâtului.

Câteva zile mai târziu, este descoperită o altă victimă, omorâtă în același mod. În scurt timp, Erika și echipa ei ajung la concluzia că au de‑a face cu un criminal în serie, care își supraveghează cu atenție victimele înainte de a le ataca. Toate victimele sunt bărbați singuri, cu un trecut misterios.

Oare ce legătură au acestea cu ucigașul, poreclit de polițiști „Vânător de noapte”? În toiul valului de căldură ce a cuprins Londra, Erika va face tot ce‑i stă în putință pentru a‑l opri, înainte ca o nouă victimă să apară.

Și pentru că m-a prins atât de tare acest prim volum, fix în aceeași zi, m-am apucat de volumul 2,

Vânător de noapte
,
imediat ce l-am terminat pe primul.

Erika Foster preia acest caz alături de echipa sa, formată din James Peterson și Kate Moss, cu care a lucrat și în cazul anterior din volumul 1. Ea își dorește o avansare, un obiectiv pe care șeful ei, Paul Marsh, o încurajează să îl atingă de mult timp, iar rezolvarea acestui caz devine o recomandare decisivă pentru superiorii săi.

În paralel cu ancheta desfășurată de Erika, avem și povestea asasinului. Pe măsură ce acesta își ucide victimele, dezvăluie motivele fiecărui act, astfel că cititorul ajunge să afle semnificația fiecărei victime înainte ca anchetatorii să o descopere.

Astfel, am ajuns să mă amuz puțin de pe margine de aspectele uitate în investigație, cum ar fi legătura dintre victime. Totuși, în același timp, mi-am dat seama de dificultatea reală a unei asemenea anchete și am simțit la un nivel că rezonez cu victima, înțelegându-i suferința și mi-aș fi dorit ca adevăratul vinovat să plătească.

Cazul nu rămâne doar la nivel de anchetă, ci aduce și o perspectivă asupra conflictelor din cadrul poliției. Erika este înlăturată de la anchetă din cauza legăturii ei de prietenie cu Isaac Strong, medicul legist al poliției, care avea legături cu ultima victimă. Aceasta face ca Strong să devină primul suspect, iar Sparks preia cazul, așa cum mai făcuse și în volumul anterior, fapt ce m-a făcut să simt milă, dezamăgire și enervare pentru Erika, chiar dacă prin atitudinea sa a declanșat această reacție a lui Sparks.

Mi-a plăcut modul în care povestea rămâne în prezent, deși am simțit că se deschid foarte multe fire narative. Totuși, finalul, în care Erika ajunge din nou în pericol, nu mi-a plăcut prea mult. Am simțit exact ca șeful ei: uneori ia decizii proaste, se bazează pe noroc și arată dispreț față de ceilalți, cu o dorință constantă de a se afirma cu orice preț.

Recomand cel de-al doilea volum, deoarece povestea nu rămâne doar la nivelul unei simple anchete, oferind în paralel și perspectiva criminalului. De asemenea, jocurile de putere din cadrul poliției conturează o imagine complexă și credibilă a muncii în acest domeniu. Erika își păstrează, în esență, aceeași personalitate, chiar dacă în această poveste devine mai completă și mai ușor de acceptat.

După ce m-a enervat în volumul acesta, am ales intenționat să văd dacă și în volumul 3,

Apă întunecată
,
Erika Foster va continua în același mod.

De mai multe ori în această poveste, Robert Bryndza ridică o întrebare esențială de morală: responsabilitatea autorului în utilizarea propriei imaginații și modul în care arta influențează cititorii.

Știu, știu, există mulți autori ale căror cărți sunt respinse pentru că sunt considerați o sursă nepotrivită de inspirație. Aceasta se întâmplă, însă, de cele mai multe ori în cazul autorilor de fantezie și romantism, care, sincer vorbind, nu merită această excludere. Rareori cititorii lor ajung să creadă că poveștile sunt reale, chiar dacă își doresc ca personajele, relațiile și lumea descrisă acolo să existe.

Cu toate acestea, există anumite genuri literare care pot deveni o sursă periculoasă de inspirație pentru persoane cu probleme psihice sau cu porniri violente. Astfel de indivizi se pot inspira din descrierile amănunțite ale unor scene de tortură sau ale unor metode ingenioase de violență pentru a le pune ei înșiși în practică.