În căutarea mea nesfârșită de noi serii polițiste, am dat peste „Fata din gheață”. Recunosc că m-am lăsat păcălit de sinopsis; mă așteptam la ceva apropiat de universul Agathei Christie, unde calmul și deducția sunt lege. Speram la rigoare, la logică pură, la acel stil clasic de investigație.
Însă Erika Foster este opusul total al lui Poirot. Nu e despre „metodă”, ci despre instinct și scânteie. Erika nu stă la birou să analizeze, ci intră direct în gura lupului. Această turnură m-a făcut să mă gândesc la un top al detectivelor care „ard etapele”: acele femei impulsive care își împing colegii spre rezolvarea cazului tocmai pentru că nu se tem să intre în situații limită, bazându-se pe un noroc incredibil și pe o doză uriașă de curaj.
Sinopsis Fata din gheață :
Un tânăr descoperă cadavrul unei femei sub un strat gros de gheață dintr-un lac aflat într-un parc londonez. Inspector-șef Erika Foster este chemată să conducă investigația pentru găsirea criminalului. Victima, o fată frumoasă și bogată, părea să ducă existența perfectă. Însă, în cursul anchetei, Erika își dă seama că există legături între această crimă și uciderea a trei prostituate, toate găsite strangulate, cu mâinile legate și aruncate în apele din jurul Londrei.
Ce secrete întunecate ascunde fata din gheață? În timp ce se luptă cu demonii interiori, dar și cu un criminal mai periculos decât a întâlnit vreodată, Erika Foster trebuie să rezolve cazul ca să își salveze cariera.
Să știți că Fata din gheață (The Girl in the Ice) face parte din seria Erika Foster scrisă de Robert Bryndza. Deși în original seria este mult mai lungă, pe meleagurile noastre s-au tradus până acum doar primele trei volume, aven următoarea ordine:
- Volumul 1: Fata din gheață (The Girl in the Ice)
- Volumul 2: Vânător de noapte (The Night Stalker)
- Volumul 3: Apa întunecată (Dark Water)
Recenzie: Fata din gheață – Volumul 1, Seria Erika Foster
Erika ajunge în secția din Londra datorită unui vechi coleg, Marsh, care devine șeful ei și o implică în anchetă ca outsider. Pentru că victima, Andrea, făcea parte dintr-o familie de nobilime influentă britanică.
Fără să piardă timpul cu formalități, Erika Foster își consolidează rapid statutul de „antipatică”, alegând să facă echipă cu Moss și Peterson, alături de care va lucra și în viitoarele anchete. Această alegere lasă loc unei atmosfere pline de tensiune între ea și restul colegilor de muncă, care nu vor lasa șansa de a o sabota la momentul oportun.
Pot spune că stilul ei de investigare este amănunțit, determinat și curajos. Cu toate acestea, în relația cu colegii de muncă, cu șeful său și cu persoanele anchetate, Erika manifestă deseori lipsă de tact, impertinență și poate deveni ușor antipatică. Chiar dacă unele dintre comportamentele ei sunt cauzate de o tulburare post-traumatică, totuși se regăsește și propria personalitate, care o împinge să provoace oamenii într-un mod negativ. Iar reacțiile nu se lasă așteptate.
Din când în când, în timp ce citeam acest prim volum, m-am trezit gândindu-mă la Erica Falck din seria Fjällbacka. Nu doar numele, dar și anumite trăsături (precum tendința de a intra în situații critice) m-au făcut să fac această paralelă. Acum, scriind aceste rânduri, realizez că și în primul volum din seria Fjällbacka apare elementul gheții.
La un moment dat am simțit impasul real pe care îl poate avea o astfel de anchetă. Andrea avea multe cunoștințe aflate la limita legalității, iar acest lucru făcea dificilă găsirea unui motiv clar pentru uciderea ei. Cu fiecare detaliu despre viața sa, am simțit cum familia ei nu doar că nu știa ce face, dar și că își ignorau odrazlele, fără a interveni prea mult în educația lor.
Mi-am dorit ca povestea să nu alunece spre clasicele explicații de tipul „consecințele mafiei”, dat fiind că mai existau trei victime, sau „criminal fără motiv”, deoarece legătura dintre crime părea insesizabilă. Iar dorința mi-a fost îndeplinită. Un bonus al poveștii este și dinamica jocurilor interne dintre colegii anchetatori care adaugă un strat suplimentar de intrigă și acțiune.
Este un volum bun, unul care oferă ceea ce promite, chiar dacă lasă un gust amar, deoarece întâmplările au o notă de credibilitate. Se citește repede, te ține în tensiune, de multe ori simți că ancheta e dificilă, iar finalul este satisfăcător și aranjat în amănunt. Nu pot să spun că am bănuít pe cine trebuia, de fapt, n-am bănuít pe nimeni și am vaga impresie că nici Erika nu prea știa exact cine e făptașul.
O recomand pentru cei ce își doresc o anchetă clasică, cu note de realism, care subliniază munca în echipă și nu transformă anchetatorul într-un erou idealizat. Se citește ușor, te ține atent și oferă cititorului șansa de a participa, la rândul său, la investigație.
Și pentru că aveam deja clare previziuni că Erika nu se va lăsa prea ușor de situațiile critice și de conflictele tensionate cu colegii ei, nu am putut sta deoparte. Fix în aceeași zi în care am închis prima carte, m-am și apucat de volumul 2,
Vânător de noapte,
Asteptând să văd în ce alte probleme mai reușește să intre.
Crima nu ține cont de statut
Tot timpul cât am citit am simțit că povestea a fost inspirată din cazuri reale. Credem adesea că crima este un gest al anumitor indivizi care, din lipsă de educație sau din lipsă de alternative, ajung la acest act.
Din păcate, lucrurile nu stau chiar așa. Oricât am încerca, motivele acestui gest sunt mult prea variate, iar educația și posibilitățile nu vor reduce acest lucru. Mai ales că există și accidente. Cu toate acestea, crima devine complet nejustificată atunci când vorbim despre persoane care se presupune că au tot ce le trebuie pentru a trăi bine de zi cu zi, și poate aici e problema: presupunem că au ceva ce poate nu au.
Vânător de noapte de Robert Bryndza
Lasă un răspuns