Metamorfoze

Sincer, am terminat povestea de o săptămână și încă nu știu în ce grup să mă plasez, pentru că da, acest thriller al lui Colleen Hoover a împărțit cititorii în două tabere. Verity este un personaj remarcabil, dar și cartea Verity este deosebită prin mesajul pe care îl transmite: ce alegem să credem dintr-o poveste atunci când nu avem declarația unei persoane, iar faptele pot fi interpretate fie ca o dovadă incriminatoare, fie ca un gest inocent?

Oricum ar fi, pentru mine Lowen și Jeremy sunt la fel de vinovați, și cred că lumea cam uită asta. Revenind, nu m-am apucat de Verity deoarece știam că Colleen Hoover scrie romance în general, dar curiozitatea a câștigat. Recent am aflat că se va face un film după această carte și că de fapt Verity este un thriller, dar măcar de data asta n-a fost necesar să termin cartea pentru a descoperi acest aspect.

O privire rapidă:

1. 1. Din culisele thrillerului „Verity”: interviu cu Colleen Hoover
2. 2. Recenzie: Verity

Sinopsis: Verity

Lowen este o scriitoare debutantă, cu mari dificultăți financiare. De aceea, când Jeremy, soțul celebrei autoare Verity Crawford, îi propune să completeze seria de romane pe care soția lui, grav vătămată într-un accident, nu mai este capabilă s-o ducă la bun sfârșit, Lowen nu poate să refuze oferta.

Astfel, ajunge la reședința Crawford, cu intenția de a sta câteva zile atât cât să caute prin haoticul birou al lui Verity orice notițe și posibile schițe de care ar avea nevoie ca să înceapă să scrie următoarele romane. Dar cu cât petrece mai mult timp împreună cu Jeremy, cu atât mai puțin se grăbește să plece.

În biroul soției, Lowen găsește un manuscris ascuns. O autobiografie conținând mărturii îngrozitoare, inclusiv adevărul din spatele evenimentelor care le-au distrus familia. Adevăr care, dacă i-ar ajunge la cunoștință lui Jeremy, l-ar zdrobi complet pe tatăl deja îndurerat.

Lowen decide să păstreze secretul despre manuscris, îngăduindu-i lui Jeremy să continue să creadă că Verity este nevinovată. Însă pe măsură ce sentimentele lui Lowen pentru tatăl și soțul devotat se adâncesc, ea începe să se întrebe dacă a nu-i dezvălui și lui ce-a aflat este în interesul ei.

De la o scriitoare consacrată de romane de dragoste la un thriller psihologic întunecat care a cucerit topurile internaționale: cum a apărut ideea romanului Verity, cât din viața autoarei se regăsește în personajele sale și ce se ascunde în spatele marii controverse care a împărțit cititorii în două tabere?

*Informațiile de mai jos sunt extrase și sintetizate din interviurile acordate de Colleen Hoover pentru publicațiile Waterstones, Goodreads și The Guardian.

Cum i-a venit ideea pentru Verity?

Colleen Hoover mărturisește că nu a acordat niciodată o atenție deosebită încadrării rigide în genuri literare și că preferă să scrie pur și simplu orice idee care o fascinează pe moment, indiferent dacă este vorba despre romance, paranormal sau thriller. Scrierea romanului Verity a fost însă o experiență absolut specială pentru ea, declarând că a fost proiectul pe care l-a savurat cel mai mult datorită dozei intense de suspans și a libertății de a construi o atmosferă cu totul diferită față de cărțile sale anterioare.

Autoarea a confirmat că își dorește cu siguranță să mai scrie thrillere psihologice în viitor, conștientă de impactul imens pe care l-a avut acest roman asupra publicului. Cu toate acestea, Hoover a subliniat că nu se grăbește să grăbească procesul de creație și că nu are o idee gata pregătită în acest moment. Pentru ea, cheia constă în răbdare: așteaptă ca o idee cu adevărat puternică și provocatoare să se contureze în mintea ei înainte de a așterne prima pagină a unui nou manuscris.

Cât din Colleen Hoover se ascunde în cele două scriitoare, Lowen și Verity?

Asemănările dintre autoare și protagonistele sale sunt legate strict de natura procesului creativ și de haosul din viața de scriitor, neavând nicio legătură cu latura întunecată sau perturbatoare a intrigii. Hoover recunoaște cu mult umor că este o persoană profund dezorganizată, care nu urmează un program rigid sau o rutină zilnică de scris, preferând în schimb să își lase ideile să se matureze și să „fiarptă” în ritmul lor propriu în timp ce își acceptă propria natură împrăștiată.

Totuși, când vine vorba despre ideea centrală a cărții posibilitatea de a scrie sub pseudonim sau de a fi ghostwriter pentru altcineva, așa cum face Lowen pentru Verity, Hoover declară ferm că nu ar putea accepta niciodată un astfel de rol. Autoarea consideră că presiunea de a transpune pe hârtie viziunea altcuiva și responsabilitatea de a satisface un editor folosind ideile unei alte persoane ar fi mult prea copleșitoare, ea având nevoie de libertate absolută și de control total asupra poveștilor pe care le creează.

Jurnalul secret: Rolul tulburător al manuscrisului ca narator

Colleen Hoover a decis ca arhitectura narativă a romanului să se sprijine pe decizia lui Lowen de a citi o autobiografie nepublicată și extrem de tulburătoare, descoperită ascunsă în biroul lui Verity Crawford. Această tehnică a „poveștii în poveste” îi permite cititorului să pătrundă nefiltrat în mintea presupusului personaj negativ, jurnalul devenind un martor incriminator pe măsură ce paginile sunt date una câte una.

Formatul de manuscris confesional creează o experiență extrem de intimă și viscerală, ștergând granițele dintre o mărturisire autentică și un simplu exercițiu de ficțiune morbidă. Prin această alegere tehnică, Hoover amplifică la maxim sentimentul de claustrofobie din casa Crawford, transformându-l pe cititor dintr-un simplu spectator într-un martor fără voie al unor detalii de o cruzime tulburătoare.

Tabăra Scrisoare versus Tabăra Jurnal: Marea dilemă

Prin această confruntare dintre Jurnal și Scrisoare, Colleen Hoover nu a vrut să le ofere cititorilor o certitudine confortabilă, ci a urmărit să creeze un experiment de percepție psihologică. Autoarea a mărturisit că scopul ei a fost să zdruncine încrederea cititorului în tot ce a parcurs până în acel punct. Acest final intenționat lasă fiecare cititor să decidă ce versiune a adevărului este mai plauzibilă, transformând finalul într-unul dintre cele mai dezbătute subiecte din literatura contemporană.

Marea miză a romanului și motivul pentru care cartea a devenit un fenomen global derivă din scrisoarea finală, care infirmă și răstoarnă spectaculos tot ceea ce s-a citit anterior în manuscris. Întrebarea fundamentală este: Dacă Verity a fost într-adevăr un monstru măcinat de propriile porniri întunecate sau doar o autoare de geniu care a folosit scrisul ca pe o formă extremă de catharsis psihologic pentru a-și procesa durerea. Finalul este construit intenționat fără o rezolvare definitivă.

Filmul Verity pe marele ecran: Ce știm despre adaptare și alegerea Annei Hathaway

Colleen Hoover s-a arătat încântată de ideea de a-și vedea povestea ecranizată, menționând că abia așteaptă să vadă cum va fi transpus vizual suspansul claustrofobic al cărții. Cu actrița Anne Hathaway confirmată în rolul Verității Crawford, autoarea este încrezătoare că echipa de producție va reuși să capteze dualitatea tulburătoare a personajelor, chiar dacă transpunerea pe ecran a fragmentelor din manuscris va necesita soluții cinematografice spectaculoase și diferite de pagina scrisă.

Trecerea romanului Verity pe marele ecran a stârnit un val uriaș de entuziasm în rândul comunității de cititori, proiectul fiind preluat de studiourile Amazon MGM Studios. Scenariul a fost încredințat scenaristului Nick Antosca, recunoscut pentru stilul său capabil să creeze atmosferă și tensiune psihologică, în timp ce Hillary Seitz a participat activ la adaptarea structurii complexe a romanului pentru ecran.

Lowen, o scriitoare pricăjită, și Jeremy, un soț îndurerat, se întâlnesc aparent întâmplător, uniți de „steaua păzitoare” Verity, care în timpul liber se recuperează în urma unei vieți pline de tragedii. Lowen, proaspăt eliberată din propriile umbre, acceptă fără să clipească rolul de ghostwriter adică să scrie în locul unei autoare celebre, pentru a o ajuta pe Verity… sau poate pe Jeremy, soțul ei?

Se pare că apare, în sfârșit, o rază de lumină și speranță într-o familie suptă de durere, răvășită de tragedii și aflată pe marginea prăpastiei sau cel puțin așa consideră unii, inclusiv cititorul naiv. Noroc cu Lowen, un spirit extrem de întreprinzător, care decide că parazitarea unei familii îndoliate și „empatia” manifestată față de unii membri ai ei este cel mai angelic lucru de făcut. Că doar nu a bătut atâta amar de drum și nu a semnat un contract de milioane doar ca să stea pe margine!

Așa că, încă de la început, încep să apară scântei de pasiune între Jeremy și nou-venită, dar și fulgere de rivalitate între Lowen și Verity, că doar Colleen Hoover are un renume de pazit! Deși inițial am zis că bate un aer mult prea dulceag între aceste coperti, după o săptămână de meditații am decis că totuși thrillerul e thriller și că sigur familia asta bezeluță ascunde ceva… și exact așa a fost.

Sincer, și acum, în timp ce scriu, nu știu în ce tabără să mă plasez: este Verity personajul negativ absolut iar Colleen Hoover merită un premiu pentru cel mai „veridic” și negativ personaj (sper că nu v-a scăpat ironia numelui!) sau rămâne o poveste despre subiectivitatea observatorului asupra unei declarații la mâna a treia? O dovadă perfectă despre cât de ușor ne lăsăm influențați de propriile emoții și drame neprocesate.

Deoarece am crezut că Colleen Hoover a oferit prin numele personajelor un indiciu, am zis să văd ce înseamnă ele cu adevărat:

• Lowen: este un nume de origine cornică ce se traduce prin „Luminată” sau „Fericită” o ironie subtilă, din moment ce ea își petrece tot timpul afundată în umbră, în anxietate și într-un întuneric psihologic profund.
• Jeremy: derivă din ebraicul Ieremia, însemnând „Ridicat de Dumnezeu”, un nume ce sugerează o figură salvatoare și un stâlp de moralitate, adică exact rolul de tată și soț devotat pe care îl joacă atât de bine.
• Verity: vine direct din latinul veritas, care înseamnă chiar „Adevăr” cea mai mare ironie pentru un personaj a cărui întreagă existență gravitează în jurul unei minciuni, al manipulării sau al unei versiuni distorsionate de adevăr. Fiecare nume pare ales intenționat de autoare.

Am citit numeroase comentarii care dezbăteau dacă adevărata Verity este cea din manuscris sau cea din scrisoare, iar unele reacții m-au pus pe gânduri referitor la cât de deconectați sunt unii de realitate: cicatricea unei fetițe se poate explica pur și simplu printr-o cezariană, tatăl lui Verity care o considera o „păcătoasă” dovedește cum unii părinți își taie orice afecțiune când copiii nu le urmează drumul, iar ideea naivă că un scriitor nu poate așterne pe hârtie lucruri cumplite fără să le fi comis dovedește o neînțelegere a ficțiunii.

Mi-a plăcut Verity ca poveste și mi-a plăcut Verity ca personaj. Sigur am să-i mai ofer o șansă lui Colleen Hoover pe viitor! Îmi pare rău, totuși, că comunitatea uită cu atâta indulgență de Lowen și Jeremy, care nu sunt deloc nevinovați ba chiar, din anumite unghiuri, pot fi priviți ca fiind mai vinovați decât Verity însăși. La finalul zilei, aceasta nu este o poveste fericită despre „el și ea” care salvează lumea, ci o cronică întunecată de familie.

Iubirea maternă și idealizarea ei

Pe lângă thrillerul psihologic și suspans, cartea atinge într-un mod foarte serios chiar dacă întunecat și negativ tema iubirii materne și idealizarea rolului de mamă. Cumva, societatea acceptă mai ușor ca un tată să nu simtă o legătură instantanee față de copiii lui, dar de la o mamă se așteaptă o iubire necondiționată încă dinainte de momentul concepției. Ceea ce este trist, pentru că până nu ai în grijă responsabilitatea unei vieți reale, n-ai cum să știi provocările adevărate pe care le aduce acest rol.

Simplul fapt că îți imaginezi cum va fi să fii mamă ar trebui privit doar ca un exercițiu de imaginație, nicidecum ca o dovadă a instinctului matern. Este ușor să spui că să fii mamă este ceva deosebit atunci când vezi că munca ta de părinte a dat roade și că copiii tăi sunt deja pe picioarele lor, dar parcursul până acolo este plin de vulnerabilități pe care puțini au curajul să le recunoască.