Merită sau nu să mergi mai departe cu Departamentul Q după un volum dezamăgitor? Aceasta a fost întrebarea care m-a bântuit câteva zile. După cruzimea din
Vânătorii de oameni, care îmi amintea periculos de mult de romanele lui Stefan Ahnhem, am ezitat. Dar volumul 3, Somnul rațiunii, schimbă regulile jocului. Am revenit pentru echipa mea preferată și am rămas pentru o poveste care m-a surprins plăcut.
Notă: Serialul Dept. Q de pe Netflix este inspirat de această serie, dar nu respectă narațiunea cărților. Deși nu l-am văzut, se spune că filmele daneze sunt mult mai fidele originalului și merită vizionate.
Sinopsis Somnul rațiunii:
Când găsește un vechi mesaj ascuns într-o sticlă, scris, conform experților, cu sânge uman, echipa condusă de Mørck se vede nevoită să se lanseze într-o nouă investigație, care o va pune față în față cu un infractor fără scrupule.
Așa începe o succesiune de întâmplări care va ține cititorii cu sufletul la gură, Jussi Adler-Olsen reușind în acest roman o descriere moment cu moment a evenimentelor care urmează simplei descoperiri a unui mesaj trimis într-o sticlă.
Seria Departamentul Q volumul 3:
Dacă ai chef de un thriller nordic care să te țină cu sufletul la gură și să te scufunde într-o conspirație terifiantă, Somnul rațiunii (A Conspiracy of Faith) de Jussi Adler-Olsen este fix ce trebuie! Morocănosul Carl Mørck și enigmaticul Assad își unesc din nou forțele într-o cursă contracronometru împotriva unor fanatici periculoși, iar seria Departamentul Q (din care la noi s-au tradus primele cinci volume) se citește în următoarea ordine:
- Volumul 1: Camera groazei (The Keeper of Lost Causes)
- Volumul 2: Vânătorii de oameni (The Absent One)
- Volumul 3: Somnul rațiunii (A Conspiracy of Faith)
- Volumul 4: Culpa (The Purity of Vengeance)
- Volumul 5: Decretul Washington (The Washington Decree)
A meritat? Somnul rațiunii – Recenzie
De data aceasta, pe Carl Mørck îl cheamă munca la ea, lucru destul de amuzant dacă îi cunoști antipatia față de ea. Totul începe în momentul în care primește, prin intermediul colegilor de breaslă din străinătate, o scrisoare presupusă a fi scrisă cu sânge, în care se cere ajutor. Din păcate, scrisoarea ajunge cu o întârziere de șapte ani, astfel că nu mai poate fi vorba despre salvare, ci despre o anchetă de crimă. Cu toate acestea, familia refuză categoric orice investigație, susținând ferm că fiul lor i-a părăsit și că este undeva în lume, dar în niciun caz mort.
O situație aparent idilică dacă cunoști protagoniștii, dar care nu rămâne astfel pentru mult timp, deoarece curiozitatea lui Rose îi trezește lui Carl conștiința de anchetator, iar Assad, prins între cei doi, decide să îi susțină.
Iar viața personală, nevrând să rămână în urmă, își desfășoară propriile drame cotidiene. Carl devine suspect, fiind bănuit că ar fi fost complice cu atacatorii săi și că, în realitate, îi cunoaște. În același timp, Vigga îl roagă, ca plan de supraviețuire familială, să își viziteze soacra, internată într-un azil, întâlniri care aduc câteva momente cu adevărat amuzante. Pe de altă parte, Mona persistă în dorința ca el să continue terapia cu altcineva, dorind astfel să-l sprijine atât în viața personală, cât și în cea profesională.
Ancheta a fost una apăsătoare, împletind ingenios tehnologia modernă cu metode antice de investigare. Povestea surprinde de multe ori prin realismul său dur, sinceritatea personajelor și dificultatea aproape copleșitoare a anchetei, reușind să mențină tensiunea, speranța și empatia până la final.
Nu pot spune că am înțeles viața criminalului; nici nu cred că povestea lui este spusă într-un mod care să ofere claritate sau să fie ușor de înțeles. Totodată, nici viața familiilor afectate nu am reușit să o pătrund complet: cum au putut să susțină ani de zile poveștile despre renegarea copiilor, fără să simtă nevoia să apeleze la justiția umană, atunci când cea divină părea să fi dat greș?
Este o poveste provocatoare, care atinge credințe de bază și care nu cere neapărat empatie față de făptaș sau victime. Și totuși, m-a captivat. Cred că este cel mai bun volum din seria Departamentul Q, în mare parte datorită lui Rose, care a fost personajul central al acestui volum, dar și pentru că Assad devine un adevărat egal pentru Carl.
Este primul volum în care ironia autorului începe să fie simțită, iar povestea este presărată în mod frecvent cu scene atât triste, cât și comice. De data aceasta, clopoțelul conștiinței a sunat pentru Rose. Trebuie să spun că nu cred că tulburarea ei trebuie privită dintr-o perspectivă strict clinică. Mai degrabă pare o metodă de coping, fiind complet conștientă de schimbarea prin care trece.
Vulnerabilitatea sectelor
Cartea lasă o temă serioasă de reflecție: în dorința omului de a găsi pace și stabilitate, multe familii aleg să se alăture unor secte religioase, crezând că astfel vor oferi copiilor un mediu sigur, în care valorile de bază despre divinitate și viața cotidiană să fie respectate.
Însă aceste comunități devin adesea ținte perfecte pentru prădători. Izolate și guvernate de reguli stricte, ele oferă protecție aparentă membrilor, dar tocmai această structură poate transforma comunitatea în victimă colectivă. Teama de a ieși din sfera religioasă sau de a denunța un membru problematic înăbușă vocile celor afectați, iar frica devine tăcere, iar tăcerea, vulnerabilitate.

Lasă un răspuns