Metamorfoze

Sincer, îmi doream să citesc celălalt thriller scris de autoare Malin Stehn, Casa de piatră, dar neavând acces la el m-am mulțumit și cu Un An Nou fericit. Și a meritat, doar că până azi sunt în ceață legat de vinovat.

Sinopsis: Un an nou fericit

Ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă petrecere a anului, însă EA nu s-a mai întors niciodată acasa.

Este ajunul Anului Nou, cea mai așteptată noapte din an. Soții Wiksell și Andersson ridică paharele în cinstea noului an, în timp ce fiicele lor adolescente își organizează propria petrecere în cealaltă parte a orașului. Insa, când luminile orașului se sting și soarele răsare, în casa soților Wiksell este liniște: fiica lor, Jennifer, a dispărut. Pe măsură ce orele trec, misterul se adâncește, acuzațiile plutesc în aer și nimeni nu știe în cine poate avea încredere.

Dispariția ei ar fi putut fi doar o întâmplare nefericită și inexplicabila, însă atunci când sunt dezgropate secrete de familie de mult uitate, o altă variantă a poveștii începe să iasă la lumină.

Jennifer Wiksell și sora ei (conforme declarațiilor părinților care habar n-au cât de aproape de adevăr sunt) decid că o petrecere de Revelion cu alți prieteni de vârsta lor, chiar în casă părintească, este modul suprem de a-și dovedi maturitatea, trăind cu impresia că fiecare invitat va răspunde conform cerințelor telepatiei, și poate că ar fi reușit contactul, dacă n-ar fi fost îmbătat de alcool.

În același timp, părinții decid pe tăcute să le ofere odraslelor o lecție de maturitate, arătându-le cum arată o petrecere de beție ca la 40-50 de ani, sperând inutil că copiii își vor depăși părinții măcar în acest caz. Iar mărturisirile și rezultatele distracției lor sunt dovada acestui thriller.

Această poveste merge în direcție opusă: ne așteptăm ca copiii să-și depășească părinții, doar că Malin Stehn dorește să ne arate opusul părinții sunt mai buni la distracție și iresponsabilitate. Narațiunea este una alertă, intensă și, spre dispararea mea, finalul este unul deschis sau cel puțin așa l-am simțit, deoarece nici până azi nu știu exact cine e vinovatul. Așa că, dacă tu știi, spune-mi-o și mie, te rog!

Revenind, Malin Stehn ne poartă prin amintirile prezente și trecutul protagoniștilor, dezvăluind secrete rușinoase despre fiecare chiar dacă unii sunt mai împăcați cu ele, în timp ce alții stau pe un butoi cu pulbere. Istorisiri din care nici disp[dispăruta nu scapă cu fata curată.

Un An Nou Fericit intră rapid în dramă: fiecare personaj vinovat își lasă gândurile să zboare, sau mai bine spus, își scoate la înaintare amintirile convenabile. Aflăm ceea ce vor ei să aflăm, iar povestea se schimbă de la unul la altul.

Partea cu adevărat interesantă nu e misterul dispariției lui Jennifer, ci partea de relații în care de fapt se împletesc câte un mic secret împărțit între câte două persoane din grup. Te-ai fi gândit că într-un grup așa mic bârfele se cunosc, dar se pare că suedezii ăștia nu îs ca noi în care nasul ajunge peste tot, sau poate că nu degeaba avem vorba aia: știe tot satul, numai persoana cu pricina nu o știe.

Sincer, mi-a plăcut. Știu că pe meleagurile noastre acest titlu a avut ceva zgomot și îl găsesc justificat. Este ceea ce se numește de fapt un mister cu note psihologice și care de fapt te lasă pe gânduri, eu și azi, după un an de la citire, mă mai prind gândindu-mă la poveste.

Prieteni de familie și secretele lor

Acest thriller m-a pus pe gânduri referitor la prieteniile de familie acele persoane cu care ajungi să ții legătura prin alianță, datorită partenerului și, mai apoi, a copiilor. La suprafață, totul pare o mare familie fericită în care toată lumea cunoaște pe toată lumea, dar în profunzime, fiecare împarte cu cineva un trecut pe care preferă să-l țină ascuns.

Pe măsură ce prietenia înaintează, evoluția devine și mai interesantă: nu vorbim despre o legătură complet transparentă și sinceră, ci despre mici complicități și alianțe ascunse între diverse persoane din grup, unde fiecare știe câte ceva, dar nimeni nu spune totul.

Astfel, dacă la o primă vedere prietenia pare liantul care ține totul laolaltă, viața ne arată cu mult umor negru că adevăratul „adeziv” al acestor relații de fațadă sunt tocmai secretele nespuse pe care fiecare refuză să le scoată la lumină.