Metamorfoze

Am dat peste acest titlu complet din întâmplare și, sincer să spun, aproape până la sfârșitul cărții eu am citit în minte „Un Șarm sălbatic și întunecat”. Mă gândeam, evident, la „charm”, la acel șarm magnetic și periculos, mai ales că nu știam nimic despre carte în afară de faptul că este o lansare nouă și scrie bestseller pe copertă.

Revenind, am rămas cu sentimente și păreri destul de confuze vizavi de această poveste. Marele șoc a fost că eu am crezut că citesc un romance pasional, ca abia când am finalizat-o să descopăr că, de fapt, aveam în mână un thriller în toată regula. Dar na, cam așa se întâmplă când citești pe timp de caniculă, la patruzeci de grade!

Sinopsis Un Țărm sălbatic și întunecat:

O familie pe o insulă îndepărtată.
O femeie misterioasă eșuată pe țărm.
O furtună la orizont.

Insula Shearwater, aflată nu departe de Antarctica, găzduiește cea mai mare bancă de semințe din lume. Părăsită de cercetători din cauza creșterii nivelului mării, îi adăpostește acum doar pe Dominic Salt și pe cei trei copii ai săi. Până când valurile o aduc pe enigmatica Rowan în viața lor.

Pe măsură ce furtunile se intensifică, toți trebuie să decidă dacă pot avea suficientă încredere unul în celălalt pentru a proteja insula și a supraviețui.

Pentru a înțelege mai bine lumea din „Un țărm sălbatic și întunecat”, merită să vedem și ce povestește Charlotte McConaghy despre roman, inspirația din spatele lui și dificultățile pe care le-a întâmpinat în timpul scrierii. În interviurile acordate pentru ABC și Women’s Prize, autoarea vorbește despre Global Seed Vault din Svalbard, călătoria pe Macquarie Island, maternitate, schimbările climatice și întrebarea care a stat în centrul romanului: ce alegem să salvăm atunci când nu mai putem salva totul?

De unde a pornit ideea romanului?

Ideea pentru „Un țărm sălbatic și întunecat” a apărut în aceeași perioadă în care Charlotte McConaghy a devenit mamă. Experiența a făcut-o să se gândească la felul în care îi creștem pe copii într-o lume aflată într-o criză ecologică și la responsabilitatea pe care o avem față de generațiile care vin după noi.

Apoi, o informație despre Global Seed Vault din Svalbard, banca de semințe creată pentru a proteja resursele de plante ale lumii, a oferit romanului o nouă direcție. McConaghy a fost fascinată de ideea unui loc conceput să reziste aproape oricărui dezastru, dar care a ajuns să fie afectat tocmai de un fenomen pe care proiectanții nu îl anticipaseră: încălzirea temperaturilor și topirea permafrostului. În 2017, apa a pătruns în tunelul de acces al seifului, iar semințele au fost salvate.

Pentru autoare, episodul a ridicat o întrebare care avea să devină una dintre ideile centrale ale romanului: dacă am fi obligați să alegem, ce am salva?

În poveste, această întrebare devine cât se poate de concretă. Familia Salt trebuie să decidă ce semințe poate salva atunci când apa începe să pătrundă în seif, iar timpul nu mai este de partea lor.

De ce a mers Charlotte McConaghy pe Macquarie Island?

Aici povestea din spatele cărții devine aproape la fel de interesantă ca romanul.

McConaghy spune că „Un țărm sălbatic și întunecat” a fost una dintre cele mai dificile cărți pe care le-a scris. A rescris primele aproximativ 25.000 de cuvinte de patru ori, fără să reușească să-și dea seama cui îi aparține cu adevărat povestea, din ce perspectivă ar trebui spusă și ce formă ar trebui să aibă.

În cele din urmă, și-a dat seama că problema era legată de loc. Insula fictivă Shearwater era inspirată de Macquarie Island, un teritoriu subantarctic extrem de izolat, iar autoarea simțea că trebuie să vadă cu ochii ei peisajul pe care încerca să-l transforme în literatură.

Călătoria nu a fost deloc simplă. Macquarie Island poate fi accesată printr-o singură cursă anuală cu vaporul, iar McConaghy avea un copil de doar 16 luni. A primit, în cele din urmă, permisiunea de a călători împreună cu el. Momentul în care a ajuns pe insulă a fost însă decisiv pentru roman.

Peisajul a impresionat-o prin sălbăticia lui: milioane de pinguini, sute de foci și păsări marine, într-un spațiu care părea aproape neatins. Dar frumusețea insulei ascundea și o istorie violentă. Butoaiele ruginite și urmele vechii industrii de extragere a uleiului aminteau de perioada în care pinguinii erau uciși pentru grăsimea lor.

Experiența a schimbat fundamental felul în care McConaghy privea romanul. A început să vadă insula ca pe un loc bântuit de fantomele propriului trecut, iar familia din centrul poveștii ca pe o familie bântuită, la rândul ei. După întoarcerea acasă, această revelație i-a permis să înțeleagă personajele și să găsească structura bazată pe mai multe perspective. Primul draft complet a fost terminat în mai puțin de o lună.

Natura nu este doar decorul poveștii

Una dintre constantele romanelor lui Charlotte McConaghy este relația dintre oameni și natură. În cazul acestui roman, însă, natura nu este doar fundalul unei povești misterioase.

Autoarea spune că nu mai poate scrie despre lumea naturală fără să abordeze și schimbările climatice. În cărțile sale, locurile sălbatice devin spații fragile, amenințate de transformările produse de oameni.

În „Un țărm sălbatic și întunecat”, acest lucru se vede cel mai clar prin Shearwater Island, unde familia Salt trăiește într-un spațiu izolat, amenințat de creșterea nivelului mării și de fenomene meteorologice tot mai violente.

Dar romanul nu vorbește despre criza climatică prin cifre sau statistici. McConaghy preferă să o transforme într-o poveste intimă, despre o familie, pierdere, iubire și supraviețuire.

De ce familia și maternitatea au devenit atât de importante?

Faptul că ideea romanului a apărut în perioada în care autoarea a devenit mamă nu este deloc întâmplător.

McConaghy s-a întrebat cum îi putem crește pe copii într-o lume despre care știm că se schimbă dramatic și ce înseamnă responsabilitatea unui părinte atunci când viitorul nu mai pare sigur. În roman, aceste întrebări sunt transferate asupra lui Dominic și a celor trei copii ai săi.

Familia Salt devine astfel mai mult decât centrul poveștii. Este un mic univers în care se întâlnesc iubirea, pierderea, responsabilitatea și frica de viitor.

Chiar și personajele copiilor sunt legate de această idee. Orly, cel mai mic dintre ei, este fascinat de semințele din seif și de poveștile lor, dar este și bântuit de vocile creaturilor care au murit pe insulă. Fen, în schimb, este atrasă de foci și de lumea sălbatică din jurul ei.

Ce își dorește Charlotte McConaghy să rămână cu cititorul?

Dincolo de mister, thriller și atmosferă gotică, autoarea speră ca romanul să-i facă pe cititori să se gândească la propriul impact asupra lumii.

McConaghy vorbește despre iubire, curaj și sacrificiu, dar și despre nevoia de a transforma emoția în acțiune. Nu este suficient doar să fim impresionați de frumusețea naturii sau îngrijorați de ceea ce se întâmplă cu ea. Important este și ce alegem să facem mai departe.

În acest sens, „Un țărm sălbatic și întunecat” nu este doar o poveste despre o familie izolată pe o insulă și nici doar un thriller despre o femeie apărută misterios din ocean. Este și o poveste despre ce lăsăm în urmă, ce alegem să protejăm și cât suntem dispuși să sacrificăm pentru cei pe care îi iubim.

Iar întrebarea pusă de autoare încă de la început — ce am alege să salvăm dacă am fi obligați să alegem? — ajunge să fie, poate, una dintre cele mai importante întrebări ale romanului.

Informațiile din această secțiune sunt sintetizate pe baza declarațiilor Charlottei McConaghy din interviurile publicate de ABC și Women’s Prize.

Rowan își face o intrare triumfală pe insulă în urma unui SOS disperat de la soțul ei biolog. Cursa ei contracronometru, combinată cu o negociere de ultim moment cu echipajul și o vreme absolut salbatică, nu se putea termina decât într-un singur mod spectaculos: un naufragiu ca la carte.

În loc de o regăsire calduță, Dominic o întâmpină cu o veste interesantă: echipajul a plecat alături de soțul ei și, ca mister complet, sistemele de comunicație au fost stricate. Rowan refuză să-l creadă pe cuvânt, iar Dominic, la rândul lui, privește apariția ei subită ca pe ceva extrem de suspect. Suspiciune reciprocă de 10 din 10!

Povestea e livrată pe rând, din perspectiva tuturor: Rowan, Dominic și cei trei copii ai lui. Dinamica e însă cel puțin bizară (și încă sper că traducerea e de vină, nu autoarea). În timp ce personajele își spun oful, textul sare brusc de la persoana întâi la o voce atotștiutoare de narator. Practic, le urmărim gândurile, dar acestea sunt legate doar de cine ce a mai făcut, fără să ajungă vreodată cu adevărat în mintea lor.

Avem de toate: mister, o picătură de romantism și chiar un strop de fantezie. Recunosc, faptul că am trăit cu impresia că citesc un romance m-a făcut să fiu atent la cu totul alte detalii decât dacă știam că e thriller. Toți au câte un secret bine păzit, comunicarea e un concept complet necunoscut, iar suspiciunea e la ea acasă… dar hei, nu așa arată orice poveste mare de dragoste?

Înțeleg de ce cartea a ajuns nominalizată la Goodreads Choice Awards. Rețeta e cea clasică, bine testată stil Acolo unde cântă racii (Delia Owens), unde natura se împletește cu misterul legat prin metafore din lumea animală. Din păcate, aici suspansul cam scârțâie, iar cusăturile făcute de Charlotte McConaghy se văd din bibliotecă (chiar dacă citim o a cincea varianta ).

Aruncă un ochi și la alte nominalizări din ultimii zece ani: Winner Goodreads Choice Awards 2015-2025.

Narațiunea suferă de o mică criză de identitate: fiecare personaj vine la pachet cu o multitudine de probleme personale, iar intriga pare că se învârte în cerc doar ca să le dea tuturor câte ceva de făcut. Formatul asta lasă o senzație de improvizație și trădează mici pauze de inspirație ale autoarei, care a trebuit să unească destul de brutal aceste fire narative paralele.

Mi-a plăcut mesajul ecologic, dar la capitolul mister și personaje… nu prea a fost să fie. Am simțit că s-a dorit un cocktail din absolut orice, la care s-a aruncat și o linie narativă LGBT adăugată cam cu lopata, iar povestea a rămas prinsă între salvarea planetei și dramele interminabile ale protagoniștilor.

Totuși, trebuie să-i dau ce-i al ei: finalul te pune puțin pe gânduri. Să fi fost oare totul un plan pus la cale de Dominic și copii? Ultimele rânduri despre noua lor casă mi-au lasăt impresia de o momeală bine plasată, greu de ignorat.

Cartea asta mi-a amintit de curentul Politically Correct (PC) în artă, un concept care cred că are la bază ideea că trebuie să ai mare grijă când introduci un element pentru a nu supăra tabăra adversă — sincer, o tâmpenie.

Așa mi s-a părut că a fost și povestea de aici: Charlotte McConaghy a încercat să pună câte un element din fiecare gen, să adauge din toate câte puțin doar ca să bifeze niște cerințe, în loc să lase narațiunea să curgă natural.