Poe, pisica care face toată cartea
Phantasma de Kaylie Smith


Această serie mi-a fost recomandată de o prietenă și, inițial, citind sinopsisul, mi-am zis: „O, nu, o clonă a seriei Caraval de Stephanie Garber!”. Totuși, am decis să-i dau o șansă deoarece am văzut că sunt nouă obstacole și m-am gândit că s-ar putea, de fapt, să fie o alegorie a Infernului lui Dante. Așa că am zis: „Ia să văd care e treaba!”.

Iar acum, că am terminat de citit cele două volume din seria Phantasma scrisă de Kaylie Smith, dar și seria Caraval de Stephanie Garber, pot să spun că această comparație a fost sugerată mai mult ca o strategie de marketing. În afară de ideea generală a unui joc și legătura strânsă dintre surori, cele două povești nu au nimic în comun. De fapt, dacă stău să mă gândesc mai bine, toate aceste cărți au la bază conceptul celebru din Jocurile foamei (The Hunger Games), care a dat tonul pentru tot ce înseamnă competiții pe viață și pe moarte.

Am făcut și o listă cu povești citite cu jocuri mortale, fiindcă pare să-mi placă tot mai mult acest trop! Aruncă un ochi dacă te atrag și pe tine: Cărți fantasy cu concursuri mortale.

Sinopsis: Phantasma

Există doar două reguli în acest joc: Rămâi în viață. Și nu te îndrăgosti.

Când sora Ofeliei dispare, există o singură cale de a o salva. Ofelia trebuie să intre în Phantasma, un concurs mortal desfășurat într-un conac bântuit, și să revendice marele premiu: o singură dorință.

Phantasma este un labirint de coridoare întortocheate și săli de bal somptuoase, un tărâm al demonilor și al ispitelor. Ofelia va înfrunta nouă provocări, fiecare mai periculoasă decât precedenta. Nu poate exista decât un singur câștigător, iar concurenții nu se vor da în lături de la nimic pentru a-și elimina rivalii.

În fiecare zi, casa creează noi monștri. Însă, tocmai când temerile Ofeliei amenință să o copleșească, un străin misterios îi propune un târg. Fermecător, arogant și enervant de atrăgător, Blackwell susține că o poate călăuzi prin încercările mortale ce o așteaptă. În schimbul ajutorului său, îi cere… zece ani din viața ei. Ofelia știe că n-ar trebui să aibă încredere în el. Blackwell nu pare periculos, dar aparențele pot fi înșelătoare. Și, mai grav, ea simte o atracție întunecată și irezistibilă care îi apropie unul de celălalt din ce în ce mai mult.

Viața ei atârnă de un fir de ață. Însă în Phantasma, singurul lucru mai periculos decât să pierzi jocul este să-ți pierzi inima.

Recenzie: Phantasma – Volumul 1, Seria Wicked Games

Ofelia și sora sa, Genevieve, se trezesc că mama lor moare brusc, lăsându-le practic în aer. Locuința lor trebuie eliberată, iar Ofelia nu înțelege cum de sora sa i-a ascuns acest lucru și, pe deasupra, este chiar încântată de această nouă întorsătură a vieții lor.

Iar la scurt timp după cearta lor, Genevieve dispare. Ofelia, nereușind să dea de ea, decide să-i umble prin jurnal, aflând astfel că sora sa era interesată de multe luni de Phantasma — o competiție misterioasă despre care ea nu știe prea multe, dar în care se pare că și mama lor a fost concurenta.

Este evident, nu? Începutul este cam prost construit și într-adevăr aduce a debutul primului volum din Caraval. Rupturi de ritm, intriga începută, dar fără un motiv concret, plus, ici-colo, lipsa de cauzalitate și ideile care nu sunt bine legate în povestea generală.De fapt, sincer să spun, seamănă mai mult cu un draft de carte peste care editorul nu a trecut deloc, și este păcat, deoarece autoarea Kaylie Smith chiar are idei bune.

Am citit și Caraval, așa că dacă ți-a plăcut această poveste, îți recomand să arunci un ochi daca vrei sa vezi daca seamănă: Caraval.

Lăsând la o parte neplăcerile, acest volum are și niște elemente care m-au atras ca cititor: tulburarea obsesiv-compulsivă a Ofeliei este foarte bine descrisă și credibilă, iar jocurile sunt interesante. De-a lungul competiției, acestea devin tot mai intense emoțional și pierd din spectaculozitate. Deși povestea este inspirată din Infernul lui Dante datorită celor nouă probe din iad păstrând viciile, fiind o versiune fantasy dark imaginată de Kaylie Smith .

Iar preferințele mele se repetă și și de data aceasta, dintre cele două surori, o prefer pe Genevieve, deoarece mi se pare că Ofeliei îi lipsește maturitatea și că face parte din acea categorie de personaje feminine pentru care o relație pare să aducă rezolvarea tuturor problemelor din viață.

În ceea ce privește legătura ei cu Blackwell, aș fi apreciat mult mai mult dacă relația lor ar fi rămas în zona de ajutor reciproc, mai degrabă decât să se mute în dormitor. Cu toate acestea, trecutul lui Blackwell și locul pe care Ofelia îl ocupă în acesta au reprezentat, cu adevărat, o lovitură de maestru din partea autoarei.

Dar vedeta poveștii este Poe, o pisică ce m-a atras încă de la intrarea în Phantasma, și a cărei rol îl aflăm abia la final. În sfârșit, un autor care a înțeles că o pisică poate avea un rol activ în poveste, nu doar decorativ! Iar în ceea ce privește momentele favorite, pe primul loc este misterul de la final, în care aflăm exact cine este Blackwell și cât de profundă este, de fapt, legătura lui cu Ofelia.

Sunt de acord cu toți cititorii care spun că este o poveste cu multe scăpări și că ar fi putut fi mai bună. Cu toate acestea, mie mi-a plăcut seria, astfel că am citit și Enchantra, volumul doi, care, sincer, este mai bun decât acest prim volum. Nu pot să spun că relația dintre Ofelia și Blackwell m-a convins neapărat; mi-aș fi dorit ca Kaylie Smith să dea mai multă profunzime relației lor și să mai taie din scenele picante care, sincer, nu își aveau rostul.

Scene picante

Sincer, nu prea înțeleg introducerea acestor scene picante în astfel de povești. Adică, pe bune, înțeleg că sunt cititori care cer asta și că sexul vinde sub orice formă, dar totuși, să ajungi ca în majoritatea cărților să dai peste așa ceva devine deja obositor și chiar enervant. Ocupă foarte multe pagini și, de multe ori, sunt trântite în poveste chiar înainte de un moment important, stricând tot ritmul.

Ca să nu mai spun că scenele repetitive sunt de-a dreptul stupide de cele mai multe ori, iar replicile din aceste momente sunt toate trase la indigo; sincer, dacă le-ai scoate din context, nici nu ai ghici de cine sunt scrise.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu poti copia informatia de pe acest site