Metamorfoze

Evident că, odată ce am terminat prima anchetă a lui Erlendur, am început să citesc „Liniștea mormântului”, adică cel de-al doilea volum din serie, mai mult din curiozitate față de relația lui cu fiica sa, Eva Lind. O legătură tensionată, marcată de greutățile aduse de dependență și de rigorile muncii de polițist, dar presărată, pe alocuri, cu episoade comice și cu o speranță discretă de mai bine din ambele părți.

Poți găsi recenzia și povestea primului volum aici: Orașul borcanelor .

Sinopsis Liniștea mormântului

Trecutul nu poate fi evitat: cu cât este mai adânc îngropat, cu atât mai puternic va ieși la suprafață în cele mai neașteptate momente.

În apropiere de Reykjavik este descoperit un cadavru. Se pare că a fost îngropat acolo cu multă vreme în urmă. O echipă de arheologi încearcă să-l scoată la suprafață. Între timp, inspectorul Erlendur și colegii săi mai tineri, Sigurdur Óli și Elínborg, încep să ancheteze o crimă comisă cu peste cincizeci de ani în urmă. Cadavrul poate avea legătură cu perioada celui de-al Doilea Război Mondial, când în zonă s-a aflat o bază militară britanică și apoi una americană, dar, în același timp, ne poate trimite cu gândul la niște rămășițe pământești de pe vremea vikingilor.

La rândul lui, Erlendur se confruntă cu o situație-limită în propria familie: fiica sa se află în comă și are nevoie disperată de ajutorul lui. Fără îndoială, cel mai interesant personaj al této serii de romane este Erlendur Sveinsson, investigatorul dotat cu un spirit cartezian și o logică impecabilă, în spatele cărora simțim empatie și înțelepciune.

Inspectorul șef Erlendur are un nou caz: un schelet uman este găsit la fundația unei case. De fapt, inițial nici nu pare un caz concret, deoarece nimeni nu știe ce este cu acele oseminte, de câți ani se află acolo sau dacă se pune problema unei crime. Mai mult, șeful arheologilor susține cu tărie că este vorba despre o fosilă milenară, ceea ce ar însemna o descoperire istorică importantă, nu o anchetă polițienească.

Doar că Arnaldur Indriðason scrie romane polițiste, nu epopei istorice. Astfel, avem de la bun început bănuiala că fosila nu este chiar atât de „expirată” și că Erlendur va trebui să dea un pic din coate. În paralel cu ancheta, avem și povestea familiei care se presupune că a locuit acolo. Deși descrierile sunt extrem de personale, perspectiva rămâne a autorului, care și de data aceasta pornește o saga a unei vieți pline de suferință, cauzată de violența domestică. Am fost în continuare plăcut surprinsă văzând cum autorul empatizează, expune și are răbdare cu cei vulnerabili.

Aflăm destul de repede că investigația se învârte în jurul unei familii în care este vorba de violență, însă povestea nu se oprește la aceste detalii. Autorul prezintă într-un mod aproape clinic felul în care lucrurile evoluează într-o astfel de relație modul în care personalitatea, comportamentul și chiar emoțiile încep să se dizolve, ajungând până la punctul în care copiii încep să preia sarcini de adulți pentru a mai calma lucrurile.

De fapt, până la sfârșit nici măcar nu știi cu certitudine cine a murit și de ce, ci doar speri ca acele oase să nu fie ale copiilor. Totuși, povestea ia o întorsătură plină de speranță, chiar dacă prețul plătit pentru ea este unul semnificativ.

În paralel, Erlendur și fiica sa, Eva Lind, ajung într-un punct critic: aceasta pierde o sarcină și este internată, rămânând într-o stare de inconștiență de-a lungul întregului volum. Poate complexitatea anchetei, poate suferința pentru nepotul pierdut sau, pur și simplu, starea fiicei sale sau poate toate la un loc. Îl fac pe Erlendur mult mai vulnerabil ca înainte. Se simte profund suferința unui tată care simte că a eșuat ca părinte, care și-ar fi dorit să fi rămas în căsnicie dacă ar fi știut că prețul divorțului va fi absența copiilor, și tristețea în fața vulnerabilității pe care fiica lui o are ca femeie în societate.

Acest volum se axează pe suferința în familie: avem, pe de o parte, ancheta ce scoate la iveală povestea unei familii captive într-un mariaj eșuat, unde fiecare membru își trăiește propria dramă, iar pe de altă parte, această suferință este completată în oglindă de viața personală a lui Erlendur, marcată profund de efectele propriei sale căsnicii destrămate.

Tocmai pentru că Arnaldur Indriðason redă totul extrem de realist și empatic, fără să renunțe nicio clipă la analiză și rațiune în poveștile sale, acest volum m-a făcut să simt nevoia unei pauze de la această serie.

Recomand totuși această serie datorită unicității ei culturale, dar și modului în care scrie Arnaldur Indriðason. Erlendur este un polițist atent, respectuos și sensibil, care atrage tocmai prin această profundă notă de umanitate.

Acest volum în mod deosebit descrie într-un mod succint căsnicia cu ale sale dezavantaje. Știu, multă lume crede că a fi căsătorit e un avantaj și este, dacă te căsătorești cu persoana pe care chiar o cunoști. Dar realitatea arată că azi, căsătoria e un eveniment care se întâmplă din dorință proprie. Cu toate acestea, căsătoria în sine nu este cea care menține doi oameni împreună, iar o relație lungă nu înseamnă neapărat și una bună, deoarece „fericirea” e mult mai abstractă. Credem că oamenii care au rămas împreună o duc bine, credem că mariajele de lungă durată sunt idealul, indiferent de motive, și credem că a face sacrificii e ceva natural, inclus în pachetul familiei.

Cu toate acestea, căsnicia e ca o mică colivie în care se află doi oameni. Unul va avea mai puțină putere de a-l influența pe celălalt, unul are mai puțini bani, unul rămâne doar pentru copii, iar altuia îi e, pur și simplu, frică în timp ce celălalt își exploatează puterea dobândită. Pare puțin la început, dar în timp se adună și lucrurile pot escalada. Din păcate, relațiile nepotrivite au aceeași traiectorie, implicit și în căsnicie.