Sinopsis Balada unui final nefericit
Nu orice iubire este menită să aibă un final fericit
După ce Jacks, Prințul Inimilor, o trădează Evangeline Fox jură că nu va mai avea încredere în el. Acum că și-a descoperit propria putere, Evangeline crede că o poate folosi pentru a recupera șansa de a fi fericită pentru totdeauna după ce Jacks i-a furat-o. Dar când un nou blestem terifiant este dezvăluit, Evangeline se trezește din nou într-un parteneriat cu Prințul Inimilor.
Numai că de această dată regulile s-au schimbat. Jacks nu este singura forță de care Evangeline trebuie să se ferească. De fapt, el ar putea fi singurul în care poate avea încredere, în ciuda dorinței ei de a-l disprețui.
În loc ca o vrăjă de dragoste să facă ravagii în viața lui Evangeline, a fost aruncată o vrăjă criminală. Pentru a o rupe, Evangeline și Jacks vor trebui să se lupte cu vechi prieteni, noi dușmani și o magie care se joacă cu mințile și inimile deopotrivă. Evangeline a avut întotdeauna încredere în inima ei, dar de data aceasta nu este sigură că poate…
După ce am terminat primul volum, A fost o dată o inimă frântă, care s-a încheiat cu un suspans maxim, adică cu nunta de basm a lui Evangeline cu prințul Apolo, iar apoi urmată de moartea clinică a acestuia. M-am apucat urgent de volumul doi, ca să văd dacă Jacks, Prințul Inimilor, a avut vreun rol în tot ce s-a întâmplat.
Recenzie: Balada unui final nefericit – Volumul 2 din seria A fost odată o inimă frântă
Evangeline se trezește într-o situație periculoasă: toată lumea o acuză de moartea soțului său, regatul este în cumpănă fără conducător, iar o vrajă de oglindă face ca orice i se întâmplă ei sau lui Apollo să-l afecteze pe celălalt, ajungând astfel în pericol de moarte.
Astfel, Evangeline se trezește singură: Apollo nu o poate proteja, fratele regelui, Titus, este pornit împotriva ei, iar cu sora ei vitregă, Marisol, nu mai păstrează legătura. Așa că Evangeline se vede nevoită să apeleze la Jacks, Prințul Inimilor, și să accepte o înțelegere cu el, cu care a mai făcut una și în trecut.
În general, există un consens acceptat de majoritatea cititorilor seriei A fost odată o inimă frântă că acest volum este cea mai bună carte a lui Stephanie Garber și că este și cel mai bun din serie. Mulți consideră, de asemenea, că trilogia ar fi putut fi, fără probleme, o duologie.
Pentru mine, aceasta a fost a doua carte citită de la Stephanie Garber și prima serie fantasy pentru care voi avea mereu o slăbiciune, așa că la început nu am putut confirma pe deplin calitățile poveștii. Totuși, după ce am terminat și seria Caraval, pot spune fără dubii că acest volum este într-adevăr deosebit, chiar dacă personal mi-a plăcut și Caraval la fel de mult.”
Acest volum se bazează mai mult pe mister și răsturnări de situație, spre deosebire de primul volum, care te cucerește prin magie și entuziasmul evenimentelor. Este un volum care are și note întunecate, oferind vampiri, dar și momente de tandrețe. În plus, suspansul se menține până la ultima pagină, deoarece fiecare personaj are propriile interese, care adesea nu coincid cu cele ale Evangelinei.
Pentru mine, momentul în care Evangeline și Jacks au ajuns la han a fost favorit. În acele clipe am început să înțeleg că Prințul Inimilor chiar putea să țină la Evangeline, iar momentele de acceptare și fericire dintre ei au fost cu adevărat delicioase. Îmi pare rău că Evangeline a pus capăt șederii acolo, deoarece mi-a plăcut extrem de mult dragonul care încălzea băuturile. Și când mă gândesc la apele parfumate din carte, cu care te-ai fi putut îmbăia, mă apucă dezolarea că n-am și eu așa ceva.
Mi-a plăcut extrem de mult. Cartea este plină de răsturnări de situație, dar nu obosește cititorul; totul se leagă până la final. Legătura dintre Evangeline și Jacks evoluează firesc, îndreptându-se spre o prietenie, iar la final îți dorești, ca cititor, ca între cei doi să existe mai mult.
Așa cum am menționat și la volumul întâi, cred că am avut un avantaj deoarece nu știam nimic despre relația lor, așa că am simțit mai intens această etapă din povestea lor, în care cei doi încep să treacă la emoții mai pozitive, păstrând însă resentimentele din perioada de început.
Știu că unii dintre cititori își pun probleme etice privind lectura seriei, deoarece Evangeline nu pare să rămână alături de prima ei iubire și își doresc ca ea și Jacks să fie prima iubire unul pentru celălalt. Pot să vă confirm că din exterior, pare că își trădează prima iubire și soțul, dar acea căsătorie a avut loc datorită unor influențe magice și nu a fost o alegere liberă a Evangelinei. Rolul poveștii este despre evoluția firească a personajelor, în care amândoi depășesc obstacole și blesteme pentru a face loc unei iubiri sincere și necondiționate. Și nu uitați: suntem într-o lume magică, iar aici totul este posibil.
De ce cartea nu bate realitatea?
Lectura aceasta m-a făcut să mă gândesc la expresia realitatea bate filmul. O auzim des, dar aproape niciodată nu spunem că realitatea bate cartea. Și totuși, n-ar fi frumos dacă realitatea ar putea uneori să depășească cărțile? Dacă am trăi într-o lume în care magia există și binele învinge întotdeauna răul?
De obicei spunem realitatea bate filmul pentru a evidenția răul, cum acesta în realitate este mai puternic decât în imaginație.
Totuși, binele, iubirea și magia nu reușesc să depășească tărâmul imaginației, acolo rămân, hrănind vizitatorii care le caută. În rest, ne rămâne doar realitatea, care nu este un basm.
Lasă un răspuns