Sinopsis Fata din gheață :
Un tânăr descoperă cadavrul unei femei sub un strat gros de gheață dintr-un lac aflat într-un parc londonez. Inspector-șef Erika Foster este chemată să conducă investigația pentru găsirea criminalului. Victima, o fată frumoasă și bogată, părea să ducă existența perfectă. Însă, în cursul anchetei, Erika își dă seama că există legături între această crimă și uciderea a trei prostituate, toate găsite strangulate, cu mâinile legate și aruncate în apele din jurul Londrei.
Ce secrete întunecate ascunde fata din gheață? În timp ce se luptă cu demonii interiori, dar și cu un criminal mai periculos decât a întâlnit vreodată, Erika Foster trebuie să rezolve cazul ca să își salveze cariera.
Am ales să încep această serie deoarece simțeam nevoia de o carte polițistă în stil clasic, cu anchete amănunțite care te fac să realizezi cât de dificilă este, în realitate, o astfel de meserie.
Recenzie: Fata din gheață – Volumul 1, Seria Erika Foster
Erika ajunge în secția din Londra datorită unui vechi coleg, Marsh, care devine șeful ei și o implică în anchetă ca outsider, deoarece victima, Andrea, făcea parte dintr-o familie de nobilime influentă britanică.
Pot spune că stilul ei de investigare este amănunțit, determinat și curajos. Cu toate acestea, în relația cu colegii de muncă, cu șeful său și cu persoanele anchetate, Erika manifestă deseori lipsă de tact, impertinență și poate deveni ușor antipatică. Chiar dacă unele dintre comportamentele ei sunt cauzate de o tulburare post-traumatică, totuși se regăsește și propria personalitate, care o împinge să provoace oamenii într-un mod negativ, iar reacțiile nu se lasă așteptate.
Din când în când, în timp ce citeam acest prim volum, m-am trezit gândindu-mă la Erica Falck din seria Fjällbacka. Nu doar numele, dar și anumite trăsături (precum tendința de a intra în situații critice) m-au făcut să fac această paralelă. Acum, scriind aceste rânduri, realizez că și în primul volum din seria Fjällbacka apare elementul gheții.
La un moment dat am simțit impasul real pe care îl poate avea o astfel de anchetă. Andrea avea multe cunoștințe aflate la limita legalității, iar acest lucru făcea dificilă găsirea unui motiv clar pentru uciderea ei. Cu fiecare detaliu despre viața sa, am simțit cum familia ei nu doar că nu știa ce face, dar și că ignora copiii, fără a interveni prea mult în educația lor.
Mi-am dorit ca povestea să nu alunece spre clasicele explicații de tipul „consecințele mafiei”, dat fiind că mai existau trei victime, sau „criminal fără motiv”, deoarece legătura dintre crime părea insesizabilă, iar dorința mi-a fost îndeplinită. Un bonus al poveștii este și dinamica jocurilor interne dintre colegii anchetatori, care adaugă un strat suplimentar de realism și complexitate.
Este o serie bună, una care oferă ceea ce promite, chiar dacă lasă un gust amar, deoarece întâmplările au o notă de credibilitate. Se citește repede, te ține în tensiune, de multe ori simți că ancheta e dificilă, iar finalul este satisfăcător și aranjat în amănunt. Nu pot să spun că am bănuít pe cine trebuia, de fapt, n-am bănuít pe nimeni și am vaga impresie că nici Erika nu prea știa exact cine e făptașul.
O recomand pentru cei ce își doresc o anchetă clasică, cu note de realism, care subliniază munca în echipă și nu transformă anchetatorul într-un erou idealizat. Se citește ușor, te ține atent și oferă cititorului șansa de a participa, la rândul său, la investigație.
Și pentru că m-a prins atât de tare acest prim volum, fix în aceeași zi, m-am apucat de volumul 2,
Vânător de noapte
,
imediat ce l-am terminat pe primul.
Crima nu ține cont de statut
Tot timpul cât am citit am simțit că povestea a fost inspirată din cazuri reale. Credem adesea că crima este un gest al anumitor indivizi care, din lipsă de educație sau din lipsă de alternative, ajung la acest act.
Din păcate, lucrurile nu stau chiar așa. Oricât am încerca, motivele acestui gest sunt mult prea variate, iar educația și posibilitățile nu vor reduce acest lucru. Mai ales că există și accidente. Cu toate acestea, crima devine complet nejustificată atunci când vorbim despre persoane care se presupune că au tot ce le trebuie pentru a trăi bine de zi cu zi, și poate aici e problema: presupunem că au ceva ce poate nu au.

Lasă un răspuns