Metamorfoze

Sinopsis Clătite cu căpșuni și dragoste:

Bucătar de renume mondial și tată singur, Archer nu s-a gândit niciodata să se mute într-un orașel de provincie sau să conducă un local specializat în clătite.

Dar Dream Harbor are nevoie de un bucătar și Archer are nevoie de o comunitate în care să își creasca fiica, pe Olive. Iris nu a fost niciodată genul care să rămână mai mult timp la aceeasi slujbă… sau într-o relație. Dar când, obligată de împrejurari și de nevoile materiale, devine bonă micuței Olive, ea se trezeste într-o lume complet diferita. Una în care noul ei șef locuieste în aceeași casă cu ea și obisnuieste să gătească noaptea îmbracat periculos de sumar.

Pe masura ce Iris și Archer se obișnuiesc cu rolurile pe care le au de îndeplinit, se prea poate să constate că au în comun mult mai multe decat ar fi crezut initial.

Sincer, nu știu exact de ce am ales să o citesc. Sau poate știu, și motivele sună mai mult decât promițătoare. Poate pofta de clătite, poate imaginea unui tort de clătite în mintea mea chiar dacă nu sunt preferatele mele sau poate doar titlul și curiozitatea. Care au dat semnale în mintea mea după patru luni de la prima dată când am auzit de ea.

Acesta este al patrulea volum din seria Dream Harbor de Laurie Gilmore și primul pe care îl citesc, și poate și ultimul, nu știu. În română mai sunt traduse volumul întâi, Cafea cu mirodenii și iubire, și volumul trei, Magie cu miros de brad, seria fiind publicată în funcție de sezon și nu în ordine cronologică.

Atenționare: povestea conține scene explicite și sugestii romantice.

Povestea începe cu Archer, un bucătar celebru, care află brusc că este tată și părinte unic al unei fetițe de cinci ani, Olive, nume inspirat de la un tatuaj. Existența ei o descoperă abia datorită morții mamei. Ajunge în Dream Harbor pentru a prelua custodia și astfel o cunoaște pe Iris, noua bonă.

Iris este o tânără descrisă la limita de a fi considerată un luzer, cumva este în antiteză cu orice noțiune de dadacă responsabilă, atentă și strictă. Parcă dinadins, autoarea îi dă comportamente la limita neglijenței totale: se prezintă la interviu în colanți și șlapi, vine cu bagajele în saci de gunoi și umblă prin casa angajatorului în chiloți și tricou. Nu își dorește un loc de muncă stabil, se mută mereu dintr-o chirie în alta pentru că nu reușește să o plătească, iar întreaga ei personalitate pare axată pe dorința de moment și pe grija ocazională față de cei la care ține.

În schimb, Archer are o viață relativ stabilă, atât pe plan personal, în mod particular în relația cu părinții lui, cât și profesional. Acest lucru devine amuzant, deoarece, în opoziție cu Iris el pare un personaj mai complet, cu trăsături și atitudini bine definite.

Toată povestea se învârte în jurul relației, iar toate comportamentele, gândurile și acțiunile sunt strict legate de relația potențială dintre cei doi. Acest lucru este evident încă din primele paragrafe. Am avut momente când mi-a venit să-mi dau cu cotorul în cap metaforic vorbind, mai ales atunci când se declanșa o ceartă din senin și pentru firul poveștii autoarea decidea că două-trei replici tensionate sunt suficiente. Iar imediat construcția atracției dintre cei doi să continue și următoarea frază să fie, inevitabil, un compliment.

Nu știu exact dacă traducerea joacă un rol, dar au fost câteva exprimări care m-au făcut să râd și să mă gândesc cât de lunatic și prostesc sună unele formulări. De exemplu: Archer decide să-i gătească lui Iris niște paste, iar în momentul în care pune mâncarea în bol, autoarea spune că Iris ar fi vrut să se ghemuiască în cuibul acela de paste și să locuiască acolo. Un alt moment este atunci când Iris și Archer merg la târg, iar ea gândește ceva de genul că a fost nevoită să-și întoarcă privirea de la el, ca nu cumva să facă un gest nepotrivit precum să-l lingă pe obraz.

Un alt aspect interesant este modul în care „vorbește” autoarea: este prezentă și, din când în când, oferă informații de culise, într-un mod aparent imparțial și pe un ton aproape șoptit, despre ce simt, gândesc și își doresc personajele ei. Într-un fel, mi-a amintit de Fredrik Backman<, care explică cititorului anumite lucruri ca și cum ar vorbi cu un copil mic.

Totuși, acest volum reușește să surprindă foarte bine dificultățile sociale cu care se confruntă cineva într-o comunitate mică, unde toată lumea se cunoaște și știe despre ceilalți. Atitudinea cu care ești privit și primit într-un loc de muncă în care ceilalți te subestimează, chiar dacă ești bun în ceea ce faci și etapele prin care se dezvoltă o relație părinte-copil.

Dacă îți plac cărțile fără pretenții și citești pentru propria plăcere și amuzament, atunci merge. Nu cred că este timp pierdut, chiar dacă povestea ar fi putut fi mai profundă, având două teme serioase la bază. Este o carte cu o temă relativ clasică: o nouă bonă care ajunge să lucreze pentru angajatorul ei. Totuși, nota de atipic există, deoarece bona nu are nicio calitate tipică asociată cu acest rol, iar copilul nu este unul problematic. Avem, cumva, fata rebelă și băiatul echilibrat, fără dramă existențială<. Pe ici, pe colo, cartea surprinde prin introducerea unor idei noi, precum spray-ul lacrimogen, contracepția și testarea bolilor venerice, chiar dacă, în final, acestea se dovedesc a fi inutile.

Povestea surprinde prin atenția acordată unor detalii, precum schimbarea cearșafurilor, dar ignoră altele, cum ar fi relațiile de prietenie sau schimbarea dinamicii unui cuplu odată cu apariția unui copil. Nota finală nu mi-a plăcut și chiar nu înțeleg de ce prezența unui copil este prezentată drept fericirea supremă. Cumva, mi-a amintit de epilogul din Icebreaker de Hannah Grace și iată, mi-am dat seama că am mai citit un romantism contemporan, scuze!

Cred că această carte este dovada vie că titlul contează și că el este primul lucru după care un cititor decide dacă este interesat sau nu de o carte. Chiar dacă genul nu este cel pe care îl citesc de obicei, chiar dacă clătitele nu sunt preferatele mele, chiar dacă nu am citit Sinopsisul și chiar dacă coperta nu arăta așa cum mi-o imaginam. În momentul în care am văzut titlul mi-am creat imediat o imagine în minte cum că ar putea fi interesantă.

Recunosc că de-a lungul timpului, am învațăt să mă las atras de titluri. Deoarece atunci când aleg o carte din anticariat, de multe ori singurele indicii sunt titlul și autorul, care îmi pot sugera despre ce este vorba în carte și dacă îmi trezește interesul.

Iar asta se numește persuasivitatea unui titlu: după ce vezi niște cuvinte pe o copertă, să alegi conștient să citești o carte din pura curiozitate. Pentru că titlul, în mintea și imaginația cititorului, a declanșat ideea că ar putea fi ceva distractiv.

+ Articol următor
Camera groazei de Jussi Adler-Olsen

– Articol anterior
Apa întunecată de Robert Bryndza