Metamorfoze

Sinopsis Camera groazei:

Camera groazei este un roman spectaculos, cu acțiune și umor și cu o notă de inedit specifică literaturii nordice. Ingeniosul detectiv Carl Morck, secondat de neconvenționalul său asistent, rezolvă un caz neobișnuit și dificil, primul dintre cele atribuite Departamentului Q.

În timp ce investigația progresează, victima, aflată într-o cameră de presurizare, îndură detenția, privațiunile și chinul, agățându-se de speranța de a-și revedea fratele iubit.

Cititorul urmărește cu suspans investigația, care duce la dezvăluirea treptată a mobilului crimei. Umorul nordic este nelipsit, chiar și cea mai banală conversație are șanse să provoace ilaritate, făcându-l pe cititor să râdă în hohote.

Am ales să citesc această serie pentru că am bănuit că este o serie de thriller nordic. Abia când am început să citesc volumul întâi am înțeles că este vorba de o serie daneză de investigație, ceea ce m-a făcut să îmi doresc să o citesc până la capăt datorită noutății faptului. Iar la final s-a dovedit că a fost o decizie excelentă.

În urma plângerilor colegilor săi și a declarațiilor nefavorabile venite din partea unor superiori, șeful sediului de poliție în care lucra Carl Mørck decide să facă o mișcare inteligentă pentru a scăpa de el, fără ca cineva din colectiv să mai fie nevoit să lucreze cu el. Astfel, se hotărăște înființarea Departamentului Q, un proiect finanțat de Danemarca, destinat creării de noi departamente în cadrul poliției care să se ocupe de cazurile vechi și nerezolvate.

Iar ideea reușește, instituția primește fondurile și Carl, inițial bucuros că este scutit de muncă și că poate să-și piardă toată ziua fără a da raport. Ajunge, treptat, să fie implicat, chiar fără voie, în noua ancheta din propriul său departament.

Cu ajutorul lui Hafez el‑Assad, asistentul său, Carl decide să investigheze dispariția politicienei daneze Merete Lynggaard. Care dispăruse fără a lăsa niciun indiciu despre motivul dispariției sau despre locul în care s-ar fi aflat. În scurt timp, în urma investigației, realizează că ea fusese răpită și că șansele de a o mai găsi sunt aproape inexistente. Totuși, pe parcursul anchetei, cititorului îi este prezentată și viața lui Merete Lynggaard fiind descrisă în detaliu captivitatea ei de-a lungul anilor. Chiar dacă motivul răpirii rămâne un mister.

Primele capitole evoluează mai lent, pentru că stabilesc ancore în viața lui Carl. Ni se prezintă recuperarea lui complexă și dificilă, după o razie. În urma căreia el și încă doi colegi ai săi au fost surprinși de un atac armat la locul unei crime. În plus aflăm detalii despre viața sa personală, în care se ocupă de fiul său vitreg și gestionează relația tensionată cu fosta sa iubire și încă actuala sa soție, Vigga.

Toate aceste povești personale revin pe durata întregii serii, ceea ce devine un dezavantaj deoarece nu mi-am luat notițe atunci când citeam seria, și astfel nu mai țin exact minte în ce volum s-a întâmplat fiecare eveniment. Dar acest lucru reprezintă de asemenea talentul autorului, deoarece tratează toate volumele ca pe o poveste de ansamblu, creând o continuitate și o coeziune între evenimente.

Salvarea și sprijinul lui Carl pe plan profesional vine de la Assad, noul său, care inițial îmi părea depășit de munca de investigație, exagerând cu bagajul său cultural și fiind uneori prea autonom. Totuși, pe parcursul anchetei, am simțit că autorul se joacă cu cititorul în cazul său, fiind de multe ori omul potrivit la locul potrivit, având o capacitate de percepție antrenată și corectă.

Nu îmi mai amintesc dacă am citit Sinopsis-ul atunci când am citit-o, dar acum, când îl parcurg, pot să spun că nu știu dacă aș mai fi citit cartea dacă l-as fi vazut. Totuși, am avut noroc și povestea, chiar dacă este una tristă și dramatică, nu face lectura o tortură. Dar Sinopsis-ul nu e exact: primul volum nu are scene comice dar pot confirma că, cu fiecare volum adăugat la serie autorul devine mai ironic și secvențele amuzante cresc.

Mi-a plăcut primul volum din Departamentul Q, mai ales finalul, care a fost emoționant și fericit. Am apreciat că autorul n-a simțit nevoia să ducă lucrurile la extrem și că a oferit șansă tuturor personajelor să își spună povestea. De asemenea, am apreciat construirea motivului și efectului care au declanșat această dramă, care au fost credibile și naturale. Asfel ca urmare, am ajuns să citesc seria mai departe.

Această poveste m-a făcut să reflectez intens la faptul că există multe momente în viață când lucrurile nu merg și, oricât încerci, rezultatele dorite, care uneori sunt chiar nevoi stringente, nu apar.

În aceste momente te întrebi dacă să continui sau să te oprești, iar decizia de a renunța este tristă și deprimantă, deoarece cine se apucă de ceva ce își dorește, sperând că nu va reuși. Iar durerea se dublează atunci când acel lucru devine chiar necesar.

Așa e și într-o dispariție: un pic de speranță pentru cel dispărut, un pic pentru cel care l-a pierdut și un pic pentru cel care caută. Uneori, e bine să nu renunți chiar dacă un pic de speranță rămasă a disparut.