Metamorfoze

„De la sfârșitul anului trecut, mi-am propus să citesc mai mult thriller nordic, mai ales de când am realizat ce privilegiu avem astăzi: acela de a avea acces la o literatură care până acum ne-a lipsit. În timp ce analizam dacă să citesc sau nu Orașul borcanelor, am aflat că face parte dintr-o serie islandeză faimoasă. Acest detaliu m-a convins instant, așa că am lăsat ezitările deoparte.

Și așa am ajuns să bifez pe harta thrillerelor mele și Islanda, prin intermediul acestui volum. Chiar și acum, la șase luni de la lectură, mă surprind gândindu-mă la cât de amară este povestea și, în același timp, cât de dureros de reală pare.

Dacă îți plac thrillerele nordice, încearcă o serie daneză Camera groazei.

Sinopsis Orașul borcanelor

Atunci când un septuagenar solitar este ucis în apartamentul său din Reykjavik, cazul este predat inspectorului-șef Erlendur Sveinsson, un detectiv foarte competent, tăcut, ursuz și cu umor sec, folosind metode dintre cele mai inedite. El este un veteran al poliției din Reykjavik, are în jur de 50 de ani, este divorțat de mult și are doi copii, ambii dependenți de droguri într-un grad mai mare sau mai mic. Rutina lui de burlac ancorat exclusiv în viața profesională este zdruncinată atât de secretele murdare pe care le descoperă de-a lungul anchetei, cât și de încălzirea treptată a relațiilor inițial tensionate la maximum – cu fiica lui, Eva Lind, care apare și dispare în mod capricios din viața lui. Un copil devenit femeie, care afișează o atitudine rebelă și sfidătoare: nimic altceva decât un strigăt de ajutor, de fapt!

Unicele indicii găsite la locul faptei sunt un bilet criptic lăsat de criminal și o fotografie cu mormântul unei fetițe. Inspectorul Erlendur descoperă că, în urmă cu mulți ani, victima a fost acuzată de un delict nerezolvat, un viol, însă n-a fost condamnată niciodată. S-a întors oare trecutul să-l bântuie pe acest bătrân? Pe măsură ce redeschide acest caz vechi, Erlendur găsește dovezi neobișnuite care îl duc spre secrete mult mai adânci decât uciderea bătrânului Holberg.

Orașul Borcanelor este un loc tăinuit în care se păstrează organele prelevate pentru cercetare genetică. Odată pătruns în acest laborator de medicină legală, Erlendur găsește cheia unor fapte care au afectat mai multe generații.

Inspectorul Erlendur Sveinsson și colegii săi, Sigurður Óli și Elínborg, sunt chemați la locul unei crime, unde un bărbat în vârstă este găsit ucis în propriul apartament, fără ca vreun vecin să fi observat ceva suspect. Pe deasupra, la fața locului se mai găsește și un bilet bizar, care nu oferă un indiciu clar, dar care este evident că a fost uitat acolo de către criminal.

Direcția anchetei se stabilește repede. Având în vedere că, în prezent, mortul era o persoană singuratică, este evident că trebuie scormonit trecutul acestuia. Acolo descoperim un agresor nepăsător față de victimele sale și chiar disprețuitor față de femeile pe care le abuza.

Deși acest lucru se deduce încă din sinopsis, adevărul iese la iveală chiar de la începutul investigației. Din fericire, ancheta nu insistă pe detalii sordide, ci se concentrează, din contră, pe efectele emoționale resimțite de victime, mai ales atunci când în urma agresiunii apar și consecințele firești, biologice.

Chiar dacă Arnaldur Indriðason îți lasă inițial impresia că poți ghici criminalul și că investigația este una previzibilă, în realitate, ca cititor, nu prea ai cum să dezlegi misterul și să descoperi vinovatul fără să citești trei sferturi din poveste. Este remarcabil modul în care autorul surprinde toată amărăciunea, speranța și suferința aduse de aceste agresiuni, cu atât mai surprinzător cu cât vorbim de un autor bărbat care analizează fiecare aspect cu multă grijă și respect.

În fundalul investigației criminale avem și saga de viață a omului, polițistului, bărbatului și tatălui Erlendur Sveinsson. În urma despărțirii de fosta sa soție, el ajunge să fie îndepărtat de copiii săi, ca o pedeapsă pentru suferința adusă mamei lor în urma divorțului. În timp ce el încearcă să construiască o legătură cu fiica sa, Eva, surprindem scurte pasaje din realitatea dură a consumatorilor de substanțe, din care face parte și ea.

Chiar dacă filele cărții sunt impregnate de amărăciune și dezamăgire, eforturile făcute de Erlendur pentru a menține o relație cu fiica sa aduc, cumva, un pic de speranță și relaxare în tot acest haos.

Este un thriller care merită citit, o anchetă polițistă adevărată, bine construită, axată mai mult pe stări și emoții, dar și pe reflecții asupra lumii infracționale. Mi-a plăcut de Erlendur ca personaj și am simțit că autorul a făcut o treabă deosebită în construcția lui: nu i-a dat puteri, talente sau capacități de analiză excepționale, ci, din contră, l-a înzestrat cu empatie, răbdare și grijă pentru cei dragi.

Lectura m-a făcut să mă gândesc la cum, în realitate, unii oameni reprezintă un pericol sever pentru cei din jur, deoarece se bucură efectiv chinuindu-i și rănindu-i pe ceilalți. Nimic nou, doar că am realizat că cei care fac rău, mai ales în mod intenționat, nu simt remușcare, ci plăcere. Ceea ce devine un cerc periculos, deoarece satisfacția lor provine fix din a vedea suferința sau neplăcerea celuilalt.

Sună bizar și, cu toate acestea, la un anumit nivel, cu toții putem înțelege acest mecanism. Mă gândesc la momentele în care știi că cuiva îi este frică de ceva și persiști în a-l speria cu obiectul fricii sale, doar pentru că ție nu îți este teamă; cred că așa funcționează și răul, doar că la un cu totul alt nivel.

De aceea, speranța că o persoană care face rău va simți cândva remușcare sau că va fi pedepsită este mai mult decât periculoasă, fiind de fapt o așteptare eronată. Ea creează în mintea noastră iluzia unui moment de dreptate care, în realitate, rareori vine. Chiar dacă acea persoană primește o sancțiune legală, conștientizarea profundă a răului pe care l-a făcut tot nu apare.