O crimă aproape perfectă de S. S. Van Dine


Philo Vance este un aristocrat american care are ca mică plăcere și talent să își ajute prietenul, pe Markham, care este procurorul districtual al New York-ului. Alături de asistentul și totodată naratorul poveștii, Van Dine, aceștia ajung să investigheze o crimă care ține prima pagină a ziarelor: o vedetă din lumea mondenă, poreclită „Canarul”, este găsită moartă în propriul apartament, fără ca cineva să poată oferi vreo informație despre cele întâmplate.

Victima, Margaret Odell, a fost o femeie extrem de atrăgătoare și celebră, astfel că bărbații roiau în jurul ei. La data crimei, se descoperă că aceasta avea legături cu patru bărbați diferiți. Deși fiecare dintre ei pare să aibă un alibi solid pentru ora la care s-a comis fapta, toți patru aveau câte un motiv serios de răzbunare sau resentimente profunde față de ea.

Cei patru mari suspecți sunt: Cleaver, un jucător de noroc și fost politician, Spotswood, un om de afaceri bogat din înalta societate, Skeel, un spărgător de case și infractor profesionist, și Mannix, un importator prosper din industria blănurilor. Inițial, fiecare dintre ei pare să aibă un alibi solid, însă, pe măsură ce timpul trece, se adeverește că toți aveau diverse treburi și au fost prezenți în jurul locuinței „Canarului” în acea seară fatidică.

Recenzie: O crimă aproape perfectă – Volumul 2, Seria Philo Vance

O crimă aproape perfectă este al doilea volum din celebra serie cu detectivul Philo Vance și, practic, romanul care a consolidat succesul răsunător al autorului S. S. Van Dine, titlul său original în engleză fiind The Canary Murder Case 1927.

Partea cea mai interesantă și amuzantă este că autorul, pe numele său real Willard Huntington Wright, în timp ce urma un program de dezintoxicare, a început să citească foarte multe cărți polițiste. Acest fapt l-a determinat să scrie inițial un ghid cu 20 de reguli de urmat pentru autorii care doresc să creeze povești detectivistice. Probabil observând că regulile lui sunt greu de respectat de către alții, a decis că este cazul să își scrie propriile romane polițiste, care au devenit la scurt timp, și rămân până în ziua de azi o referință solidă în domeniu.

Astfel, într-o zi, când am dat întâmplător peste cele 20 de reguli ale lui Van Dine, mi s-a părut că numele îmi sună cunoscut. Când am răsfoit cărțile din colecție, am dat imediat peste volumul O crimă aproape perfectă. Din fericire, am găsit-o și în format audio, așa că m-am apucat de ea cu nerăbdare, deoarece doream să văd dacă autorul și-a respectat propriile reguli.

Din păcate, la fel ca în cazul multor alți clasici ai genului polițist, în România nu s-au tradus prea multe volume din această serie. Totuși, S. S. Van Dine este un autor cunoscut la noi; deși acest volum a fost tradus în limba română în anul 1993, cărțile lui încă se mai găsesc destul de ușor la vânzare prin anticariate pentru cei pasionați de mistere.

Philo Vance este un investigator atipic, deoarece nu are nicio treabă cu natura infracțională; dimpotrivă, este un bărbat educat, rațional și cu o atenție deosebită la natura umană. M-am bucurat să urmăresc această anchetă care merge direct la țintă, deși recunosc că am avut oarecare dificultăți, având în vedere că naratorul este Van Dine, care este prezent în acțiune alături de Vance și Markham. Faptul că atât naratorul, cât și personajul principal au nume relativ similare m-a derutat pentru ceva timp.

Totuși, m-am bucurat să văd că S. S. Van Dine și-a respectat propriul ghid și că a reușit să lege totul excelent, fără a renunța la calitatea anchetei.

Philo Vance și sfârșitul genului polițist în stil Whodunit

Prin această poveste, S. S. Van Dine aduce în prim-plan pasaje importante din istoria acelor vremuri de sfârșit de ani ’20, de la descrierea detaliată a vestimentației și a încăperilor, până la locațiile celebre în acea epocă. Pe deasupra, autorul folosește o tușă narativă foarte la modă înainte de apariția curentului hardboiled, care este exact opusul acesteia. Mizând pe o anchetă de grup, povestea ne arată o lume în care infractorii și anchetatorii se plimbă prin aceleași cercuri, au un statut social similar, iar manierele și eticheta sunt bine respectate de ambele părți, transformând investigația într-un duel psihologic extrem de elegant.

Dacă vrei să citești o anchetă federală în stil Hardboiled, dar mai manierată la Londra, îți recomand Ținta mobilă.

Deși scriitura își păstrează o cadență alertă, presărată cu dinamică și răsturnări de situație, textul surprinde cu finețe accentele de derută ale personajelor, în timp ce autorul își menține statutul de observator detașat și obiectiv. Pe alocuri, firul investigației lasă impresia unei stagnări a unui dans în cerc, momente în care frescele sociale și descrierile epocii devin mult mai captivante decât ancheta în sine. Cu toate acestea, dincolo de intriga polițistă, volumul propune o temă de reflecție profundă și provocatoare: mecanismul psihologic subtil prin care victima își instigă călăul, testându-i limitele până la deznodământul fatal.

Este de reținut faptul că Van Dine a fost un reputat critic literar și de artă înainte de a debuta ca romancier, beneficiind astfel de o formație intelectuală și de o erudiție remarcabile în raport cu majoritatea scriitorilor din epocă. Această soliditate culturală se reflectă din plin în proza sa, care evită cu eleganță clișeele devenite astăzi banale. Din această perspectivă, celebrul său ghid devine cu atât mai fascinant, fiind asumat de pe poziția dublă de teoretician și practicant. Cu toate acestea, deși primele volume ale seriei excelează din punct de vedere calitativ, Van Dine a tânjit în permanență să revină la critica literară pură; din considerente financiare și profesionale, acest vis a rămas neîmplinit, autorul fiind condamnat să continue redactarea romanelor polițiste, fapt ce a atras după sine o scădere vizibilă a implicării sale în ultimele scrieri.

Un merit deosebit în lecturarea acestei cărți îi revine traducătorului al cărui nume, din păcate, nu l-am găsit, și a căruia muncă este impecabilă. Deși nu este o traducere de epocă, s-a reușit o transpunere excelentă a atmosferei și a eleganței specifice începutului de secol XX, adaptarea stilistică fiind atât de fină încât redă perfect parfumul acelei perioade.

De asemenea, lectura mi-a făcut o plăcere suplimentară deoarece am găsit-o în format audio, în lectura de la Not Just Reading – Cărți Audio, o voce pe care o am deja la favorite. Îți mulțumesc pentru timpul pe care îl investești în înregistrarea acestor opere și îți apreciez enorm generozitatea de a le oferi la liber.

Cartea audio o poți asculta aici: O crimă aproape perfectă

Prin urmare, O crimă aproape perfectă de S. S. Van Dine merită citită cu prioritate de toți cei pasionați de romanele polițiste din perioada interbelică, fiind o recomandare esențială pentru fanii genului Whodunit.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu poti copia informatia de pe acest site