Metamorfoze

Sinopsis Somnul rațiunii:

Somnul rațiunii este cel de-al treilea roman al seriei Departamentul Q, in care detectivul Carl Morck are de rezolvat un nou mister.

Cand gaseste un vechi mesaj ascuns intr-o sticla, scris, conform expertilor, cu sange uman, echipa condusa de Morck se vede nevoita sa se lanseze intr-o noua investigatie, care o va pune fata in fata cu un infractor fara scrupule.

Asa incepe o succesiune de intamplari care va tine cititorii cu sufletul la gura, Jussi Adler-Olsen reusind in acest roman o descriere moment cu moment a evenimentelor care urmeaza simplei descoperiri a unui mesaj trimis intr-o sticla.

După ce am terminat primul volum, Camera groazei, care mi-a plăcut foarte mult, și am continuat cu al doilea, Vânătorii de oameni, care m-a dezamăgit, am ajuns în dilema dacă merită să continui seria. Totuși, după câteva zile de gândire, am decis să îi mai ofer o șansă. Mai ales datorită echipei și dramelor lor domestice, care mi-au stârnit curiozitatea. În cele din urmă, s-a dovedit a fi o decizie bună.

De data aceasta, pe Carl Mørck îl cheamă munca la ea, lucru destul de amuzant dacă îi cunoști antipatia față de ea. Totul începe în momentul în care primește prin intermediul colegilor de breaslă din străinătate, o scrisoare presupusă a fi scrisă cu sânge, în care se cere ajutor. Din păcate scrisoarea ajunge cu o întârziere de șapte ani, astfel că nu mai poate fi vorba despre salvare, și despre o anchetă de crimă. Cu toate acestea, familia refuză categoric orice investigație, susținând ferm că fiul lor i-a părăsit și că este undeva în lume, dar în niciun caz mort.

O situație aparent idilică dacă cunoști protagoniștii, dar care nu rămâne astfel pentru mult timp deoarece curiozitatea lui Rose îi trezește lui Carl conștiința de anchetator, iar Assad prins între cei doi decide să îi susțina.

Iar viața personală, nevrând să rămână în urmă, își desfășoară propriile drame cotidiene. Carl devine suspect, fiind bănuit că ar fi fost complice cu atacatorii săi și că, în realitate, îi cunoaște. În același timp, Vigga îl roagă ca plan de supraviețuire familială, să își viziteze soacra, internată într-un azil, întâlniri care aduc câteva momente cu adevărat amuzante. Pe de altă parte, Mona persistă în dorința ca el să continue terapia cu alt cineva, dorind astfel să-l sprijine atât în viața personală, cât și în cea profesională.

Ancheta a fost una apăsătoare, împletind ingenios tehnologia modernă cu metode antice de investigare. Povestea surprinde de multe ori prin realismul său dur, sinceritatea personajelor și dificultatea aproape copleșitoare a anchetei, reușind să mențină tensiunea, speranța și empatia până la final.

Nu pot spune că am înțeles viața criminalului; nici nu cred că povestea lui este spusă într-un mod care să ofere claritate sau să fie ușor de înțeles. Totodată, nici viața familiilor afectate nu am reușit să o pătrund complet: cum au putut să susțină ani de zile poveștile despre renegarea copiilor, fără să simtă nevoia să apeleze la justiția umană, atunci când cea divină părea să fi dat greș?

Este o poveste provocatoare, care atinge credințe de bază și care nu cere neapărat empatie față de făptaș sau victime. Și totuși, m-a captivat. Cred că este cel mai bun volum din seria Departamentul Q, în mare parte datorită lui Rose, care a fost personajul central al acestui volum, dar și pentru că Assad devine un adevărat egal pentru Carl.

Este primul volum în care ironia autorului începe să fie simțită și povestea este presărată în mod fregvent cu scene atât triste cât și comice. De data aceasta, clopoțelul conștiinței a sunat pentru Rose. Trebuie să spun că nu cred că tulburarea ei trebuie privită dintr-o perspectivă strict clinică. Mai degrabă pare o metodă de coping, fiind complet conștientă de schimbarea prin care trece.

Cartea lasă o temă serioasă de reflecție: în dorința omului de a găsi pace și stabilitate, multe familii aleg să se alăture unor secte religioase, crezând că astfel vor oferi copiilor un mediu sigur, în care valorile de bază despre divinitate și viața cotidiană să fie respectate.

Însă aceste comunități devin adesea ținte perfecte pentru prădători. Izolate și guvernate de reguli stricte, ele oferă protecție aparentă membrilor, dar tocmai această structură poate transforma comunitatea în victimă colectivă. Teama de a ieși din sfera religioasă sau de a denunța un membru problematic înăbușă vocile celor afectați, iar frica devine tăcere, iar tăcerea, vulnerabilitate.

– Articol anterior
Piatră, hârtie, foarfecă de Alice Feeney