🍏 Un basm pentru mâncătorii de mere 🍎
A fost o dată o inimă frântă de Stephanie Garber


Sinopsis A fost o dată o inimă frântă:

A fost o dată o inimă frântă e un roman despre dragoste și blesteme, dar și despre limitele de care oamenii sunt dispuși să le depășească pentru a obține ceea ce își doresc.

De când se știe, Evangeline Fox a crezut în iubirea adevărată, cu final fericit… Până când a aflat că dragostea vieții ei se va căsători cu altcineva.

Disperată să împiedice nunta și să-și vindece inima rănită, ea face o înțelegere cu misteriosul și carismaticul Prinț al Inimilor. Acesta acceptă să o ajute în schimbul a trei săruturi ce vor avea loc atunci când va decide el.

Dar după primul sărut, Evangeline înțelege că a face un târg cu o ființă nemuritoare e un joc periculos. Prințul Inimilor îi poate aduce fericirea pe care o visează sau cea mai disperată tristețe.

Am ales această carte după titlu, crezând că este un romance. După ce am terminat seria Erika Foster și Departamentul Q, mi se părea că am nevoie de ceva mai ușor, ca o gură de aer. Dar vai, cât de tare m-am înșelat! De fapt am dat peste primul meu basm citit ca adult și astfel, am ajuns să citesc și primul meu fantasy.

Recenzie: A fost odată o inimă frântă – Volumul 1 din seria A fost odată o inimă frântă

Evangeline se hotărăște să ceară ajutorul Prințului Inimilor, Jacks, după ce iubitul ei, Luc sau mai degrabă fostul ei iubit, anunță că se va căsători cu sora ei vitregă, Marisol. Vestea o ia complet prin surprindere, mai ales că anunțul vine chiar în ziua în care cei doi ar fi trebuit să își facă publică logodna.

Neînțelegând cum s-a putut schimba totul atât de brusc, Evangeline decide să apeleze la Jacks și îl roagă să o ajute să oprească nunta. El acceptă, însă o astfel de înțelegere nu este niciodată lipsită de consecințe. Sorțile îți îndeplinesc dorința, dar rareori în felul în care ai sperat.

Lumea magică creată de autoare este diafană, plină de culoare, lumină caldă și aromă, presărată cu momente de umor pur. După ce am terminat această serie și seria anterioară Caraval, legată de seria aceasta, pot spune sincer că Stephanie Garber are un talent deosebit în a construi lumi de basm. Te face să simți și să vezi totul cu toate simțurile, iar în asta mi se pare unică.

Dacă s-ar face un film după aceste cărți, o animație plină de culoare și magie, ca la Disney, ar fi perfectă. Totuși, sincer, mi-ar plăcea ca ele să rămână doar cărți, pentru că filmul sigur va exagera anumite evenimente.

Simt că am avut un avantaj, pentru că nu știam nimic despre personaje sau despre discuțiile despre Jacks și Evangeline și am descoperit totul odată cu povestea. Știu că unii cititori sunt nemulțumiți considerând că între cei doi nu există tensiune, dar eu cred că asta se întâmplă pentru că ei pornesc lectura cu ideea de iubire. Personal, abia spre sfârșitul volumului doi mi-am dorit ca personajele să fie împreună; până atunci, doar m-am amuzat de toate întâmplările și interacțiunile lor.

Chiar dacă această carte este etichetată ca fiind pentru adolescenți, vă pot confirma că nici adulții nu vor regreta să o citească, deoarece nu urmează clișeele clasice: prima dragoste nu este neapărat și ultima, iar prințul nu rămâne întotdeauna cu prințesa.

Mi-a plăcut această poveste, așa că am citit și restul volumelor. Evangeline nu este tipica fată naivă care face doar lucruri idioate, din contră este sinceră cu ea însăși, înțelege aspectele negative, dar le acordă tuturor prezumția de nevinovăție până la proba contrarie. Jacks, în schimb, pare amuzat de tot ce vede, nepăsător față de defectele muritorilor și adesea ironic cu toată lumea. Marisol mi se pare pisica blândă care nu a apucat să zgârie, iar eu regret că nu a existat o confruntare între ea și Evangeline.

Un basm adevărat pentru adulți

Această carte m-a făcut să realizez cât de multi am crescut cu basme, fiecare dintre noi știm din copilărie câte o poveste fermecată. Dar, ca adulți, le uităm sau nu le mai citim și parcă pentru noi nu mai există lumi magice.

Totuși, e păcat, pentru că basmele au un dar aparte: te lasă să te bucuri fără a te amăgi. Știi că magia există, că lumea fermecată trăiește în pagini, și poți să te bucuri pentru personaje, fără să aștepți neapărat să ai și tu parte de ea.

+ Articol următor
Mantia verde de John Buchan


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu poti copia informatia de pe acest site