Un agent al Majestății Sale care inaugurează MI6
Mantia Verde de John Buchan


Richard Hannay se trezește în fața unei misiuni aproape imposibile, primind o invitație pe care nu o poate refuza. Singurele indicii pe care le are la dispoziție sunt trei cuvinte misterioase: „Kasredin”, „Cancer” și „V.I.”. Deși riscul este uriaș, Hannay acceptă provocarea deoarece are libertatea de a-și alege doi parteneri de încredere care să îi fie alături în această misiune.

Pentru a culege informații cât mai diverse și pentru a garanta siguranța misiunii, aceștia decid să călătorească separat, fiecare folosindu-și talentele specifice, urmând să se întâlnească la Istanbul (Constantinopol) pentru a pune cap la cap toate datele adunate:

Sandy Arbuthnot (Samm): Este tipul cameleonic, un cunoscător profund al lumii orientale. El alege să traverseze Balcanii, folosindu-și capacitatea incredibilă de a se amesteca printre localnici. Se deghizează constant, fiind ba derviș, ba negustor, „topindu-se” practic în peisajul local pentru a afla secretele din inima Orientului.

John Blenkiron (Jon):
Reprezintă America, stat care la acel moment era încă neutr în război. Jon decide să sprijine britanicii folosindu-și cunoștințele tehnice și tactice. Strategia lui este genială: se preface că este un american enervat de britanici și un afacerist nemulțumit, reușind astfel să fie introdus în cercurile oamenilor importanți din Germania.

Richard Hannay Britanic de origine, dar cu o viață petrecută în Africa, el își folosește toate cunoștințele despre lumea coloniștilor. Își asumă rolul unui olandez venit din Africa special pentru a susține cauza Germaniei în Europa.

Fiecare va avea propriile obstacole, provocări și avantaje, plus o doză de noroc; în timp ce traversează Germania în plin război, Hannay își întâlnește un vechi prieten din Africa, pe Peter Pienaar un vânător de elită și un cercetaș neîntrecut, a cărui experiență de supraviețuitor va contribui decisiv la succesul misiunii.

Însă adevăratele surprize și greutăți apar abia când aceștia ajung la Istanbul. Acolo vor trebui să unească toate indiciile și să transmită informațiile obținute, înfruntând dușmanii făcuți pe drum, fanatismul religios și mintea diabolică a Hildei von Einem, totul într-o cursă contra cronometru înainte ca planul inamic să fie dus la îndeplinire.

Recenzie: Mantia Verde – Volumul 2, Seria Richard Hannay

Mantia Verde este al doilea volum din seria Richard Hannay și pentru mulți critici, cea mai bine cotată operă a lui John Buchan. În engleză o găsiți sub titlul original Greenmantle 1916.

Elementul cu adevărat fascinant este că Buchan a scris această operă fără a deține oficial informații politice clasificate la acea vreme. Deși a fost publicată ca ficțiune istorică, acuratețea detaliilor sale a fost confirmată abia după câțiva ani de către alți autori și istorici care aveau acces la arhivele politice secrete ale epocii, transformând romanul într-o viziune cu elemente de realitate referitoare la evenimentele din Primul Război Mondial.

Pe John Buchan l-am mai citit cu celebra sa carte, Cele 39 de trepte. Totuși, dacă nu ar fi fost menționat acest lucru chiar la începutul povestirii, cred că nu m-aș fi prins că acesta este cel de-al doilea volum din seria Richard Hannay, deoarece, sincer, nu-mi mai aminteam multe din primul volum. Inițial, am dorit să reiau lectura cu Cele 39 de trepte, dar apoi mi-am spus că, dacă nu îmi mai amintesc mare lucru după patru ani, este clar că nu m-a „atins” suficient la acea vreme.

Din păcate, în română nu a fost tradusă decât în 2012, la aproape o sută de ani de la publicarea ei inițială. Totuși, dacă varianta tipărită nu a avut un succes răsunător, am observat că varianta audio are mare trecere, reușind să obțină o cifră de audiție impresionantă versiune pe care am lecturat-o și eu.

Richard Hannay este un agent operativ deosebit, deoarece nu este instruit în metodele clasice de spionaj. Dimpotrivă, el ajunge să primească misiuni aproape accidental, iar ceea ce îl recomandă este abilitatea sa de a fi mereu în alertă și instinctul de supraviețuire. Fiind obișnuit cu viața aspră din Africa, Europa i se pare o lume complet diferită, în care încearcă să se integreze folosind diverse tehnici de camuflare și adaptare, reușind de multe ori să surprindă tocmai prin abordările sale neconvenționale.

Richard Hannay și forța echipei: Mai mult decât un simplu erou

Trebuie să menționez că John Buchan aduce ceva deosebit în această serie: spre deosebire de alți autori, el reușește să creeze o poveste de spionaj care împletește perfect camaraderia cu profesionalismul. Eroul nu este unul singur; fiecare partener din echipa formată de Richard Hannay are propria secvență de succes sau eșec. Cu toate acestea, din paginile cărții se simte respectul, încrederea și sprijinul pe care și-l oferă constant fiecare coechipier, transformând misiunea într-un efort colectiv autentic.

Chiar dacă scriitura este una lejeră, cu multă acțiune, povestea lasă să se perceapă și momentele de reflexie ale personajelor și ale autorului. Deși mi-a plăcut dinamismul lecturii, am simțit că, de data aceasta, povestea poartă și un mesaj profund despre fiecare om care a ajuns să lupte în război. Mi-a lăsat un gust amar și trist, deoarece am simțit prin ochii lui Hannay un regret sincer pentru toți cei care au murit sau au luptat. Există în text o recunoaștere și apreciere a sacrificiului pentru fiecare om care și-a făcut datoria, indiferent de baricada din care făcea parte.

Nu trebuie uitat că Buchan a avut o carieră de jurnalist în timpul războiului și a lucrat ulterior în serviciul de informații, fapt ce oferă o greutate aparte scrierilor sale. Totuși, este interesant de punctat că el a ocupat aceste funcții oficiale imediat după publicarea acestei cărți. Acest detaliu ne sugerează că informațiile oferite, deși extrem de realiste, sunt mai degrabă reflexii personale și intuiții strălucite, decât date provenite din surse oficiale la momentul scrierii.

Mai trebuie subliniat faptul că primele două volume din seria Richard Hannay au fost extrem de populare în rândul soldaților britanici. Aflați în tranșeele Primului Război Mondial, aceștia au găsit în paginile lui Buchan o formă de alinare și curajul necesar pentru a-și continua lupta, simțind că aventurile lui Hannay oglindeau propria lor realitate de pe front.

Cu această ocazie, doresc să menționez în mod deosebit munca traducătoarei Raluca Ștefan, care a făcut o treabă grozavă. Aceasta a reușit să redea impecabil stilul și atmosfera timpului respectiv, păstrând acea eleganță specifică începutului de secol XX. Inițial, am avut impresia că parcurg o traducere mai veche, de epocă, însă am realizat că meritul îi aparține în totalitate pentru această adaptare stilistică remarcabilă, care oferă textului o autenticitate aparte.

Experiența acestei cărți a fost cu atât mai specială datorită formatului audio. Simt că am avut un noroc imens să descopăr lectura oferită de Not Just Reading – Carti Audio, a cărui voce m-a captivat încă de la primele minute. Îi mulțumesc din suflet pentru profesionalismul de care dă dovadă și, mai ales, pentru generozitatea de a pune la dispoziție o astfel de operă „la liber”.

Mantia verde – John Buchan | Carte Audio

Știu că unii cititori vor vedea în această operă doar un thriller de spionaj cu accente de război, însă nu trebuie uitat faptul că acest stil a fost pionierat de John Buchan. El a fost printre primii autori care au reușit să îmbine rigoarea detaliului istoric cu suspansul alert, punând bazele genului de spionaj modern. A-l citi pe Buchan înseamnă a te întoarce la rădăcinile unei literaturi care a modelat generații întregi de scriitori ai genului de acțiune.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu poti copia informatia de pe acest site